Două contracte de servicii, deja încheiate de autorităţile judeţene

Este vorba despre contractele de audit şi de verificare a proiectului

Unul dintre cele mai importante proiecte pe care le va implementa, în acest an Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea este sistemul de management integrat al deşeurilor, o investiţie finanţată din bani europeni cu o valoare de peste 30 milioane de euro.

Pe finalul anului trecut, au fost lansate mai multe proceduri în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, două contracte de servicii fiind deja încheiate: cel privind auditul financiar şi cel ce vizează verificarea proiectului.

 

sistemul de management integrat al deşeurilor

 

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA