Restricții în construcții binevenite în localitatea Greci

Utilizarea materialelor tradiţionale, obligatorie în apropierea bisericii catolice „Sf. Lucia”

Primarul Sorin Vals: „Este doar o monitorizare atentă a situaţiei din zona istorică a comunităţii, pentru a nu afecta acest perimetru”

Autorităţile de la Greci au de gând să marşeze, în viitor, pe dezvoltarea turistică a zonei. În acest sens, primăria comunei tulcene a realizat, anul trecut, în colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare a Turismului, un studiu ce cuprinde principalele oportunităţi ale zonei. Pentru a păstra autenticitatea localităţii, autorităţile de la Greci vor să instituie, în apropierea bisericii catolice „Sf. Lucia”, veche de peste o sută de ani, o zonă cu restricţii în construcţii astfel încât să fie obligatorie utilizarea materialelor tradiţionale la ridicarea sau repararea locuinţelor.

localitatea Greci și Biserica Sf. Lucia

 

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA