Echitate… pe jumătate

Ai câştigat un proces cu statul şi trebuie să primeşti bani? Îţi vor fi oprite automat sumele datorate!

Aleşii noştri s-au gândit cum să facă să scape de datoriile pe care le au către cetăţeni şi, profitând de faptul că cei mai mulţi dintre români au de dat, la rândul lor, bani către bugetul de stat, au dat naştere unei Ordonanţe de Urgenţă prin care se schimbă regulile pentru aceia care au dreptul să primească despăgubiri de la stat. OUG 113/2013, privind unele măsuri bugetare, a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 830, din 23 decembrie 2013. Documentul stabileşte, printre altele, faptul că obligaţiile de plată ale statului român, rezultate din hotărâri judecătoreşti/arbitrale, pronunţate de instanţele naţionale sau internaţionale, vor fi compensate de drept cu obligaţiile creditorilor faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale. Mai exact, cei care câştigă un proces cu statul îşi vor primi despăgubirile doar după ce acestea se compensează cu impozitele şi taxele neachitate.

stat și OUG 113 / 2013

 

 

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA