Campionatul municipal de fotbal în sală

Deltarom vrea să ia strălucirea stelelor

Week-endul acesta, la Sala Polivalentă din municipiu se vor desfăşura meciurile etapei numărul patru din cadrul campionatului municipal de fotbal în sală. În seria performanţă, Deltarom ţinteşte victoria în disputa cu All Stars A. Fermierii vin după un eşec greu de digerat cu Institut şi spun că nu îşi mai pot permite încă un pas greşit mâine după-amiază.

„Am pierdut puncte cu Institut şi cred că nu avem decât varianta unei victorii cu All Stars pentru a ne menţine la vârf. Sigur, este puţin probabil ca E3 să facă un pas greşit cu Hagilarea. Se pot întâmpla multe, campionatul este abia la început. Pe de altă parte, nu poate fi ignorat faptul că în seria noastră avem sistem play-off, iar asta face ca fiecare punct câştigat sau pierdut până la finalul competiţiei să conteze”, ne-a declarat oficialul Deltarom, Florin Saulea.

În seria Old Boys, echipa Armânamea, din postura de debutantă în această competiţie, speră să facă o figură frumoasă pe parcurs.

Deltarom vrea să ia strălucirea stelelor

 

 

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA