O nouă cheltuială pentru firme: semnătura consultantului fiscal, obligatorie
Începând de anul acesta, oamenii de afaceri din ţara noastră trebuie să bage chiar şi mai adânc mâna în buzunar şi asta pentru că vor mai avea de plătit un expert înainte să depună anumite acte.
„Este clar că de la 1 ianuarie a intrat în vigoare prevederea referitoare la certificarea anumitor declaraţii de către consultanţi fiscali. Deocamdată, însă, nici măcar nu a fost modificat modelul formularului 101 şi nici nu au apărut prea multe detalii referitoare la punerea în aplicare a acestei situaţii. Referitor la persoanele care au sau pot avea calitatea de consultanţi fiscali, pot să vă spun că printre ei se pot număra şi experţii contabili, doar dacă fac parte din Camera Consultanţilor fiscali, aşa cum şi consultanţii fiscali pot deveni experţi contabili dacă sunt membri ai Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (C.E.C.C.A.R.). Din ce ştiu eu, la momentul de faţă, 13 membri C.E.C.C.A.R. Tulcea sunt şi consultanţi fiscali”, a declarat directorul executiv al C.E.C.C.A.R. – filiala Tulcea, Maria Hirizescu.