Constructorii în faliment, şantierele lăsate de izbelişte, tulcenii tot cu gropile
aflată în faliment, firma Vîlceana a anunţat autorităţile că nu poate continua lucrările pe strada Păcii
În ultimii ani, în care criza economică a lovit în plin atât autorităţile publice, cât şi mediul privat, nu puţini şi-au pus speranţa în accesarea fondurilor europene pentru găsirea unei soluţii salvatoare. Din păcate, de cele mai multe ori, banii obţinuţi pentru implementarea proiectelor de investiţii nu au fost decontaţi în timp util de Autorităţile de Management, astfel încât societăţile private contractate de autorităţi pentru realizarea unor lucrări de infrastructură au fost angrenate fără voia lor într-un tăvălug financiar ce a dus, nu o dată, la faliment. Neprimind la timp banii aferenţi derulării unor lucrări de execuţie, nici firmele nu şi-au putut achita dările către stat sau, cel mai important lucru, către furnizori. Este şi cazul societăţii gălăţene S.C. Vîlceana S.A., care a anunţat deja municipalitatea că nu va putea continua lucrările asumate faţă de fosta Regie de apă-canal Aquaserv S.A., după ce a intrat în faliment.