Începe Cupa Dobrogei

Cupa Dobrogei începe

Competiţia dedicată echipelor din liga a IV-a debutează sâmbătă şi duminică. Municipiul Tulcea şi comunele Baia, Luncaviţa şi Sarichioi vor găzdui meciurile din cadrul primei faze a competiţiei fotbalistice. Favorite certe la câştigarea trofeului local sunt Delta Dobrogea şi Granitul Babadag. Cele două eterne rivale din campionatul judeţean se vor bate cu siguranţă pentru supremaţie într-o competiţie care, din câte se pare, nu reprezintă o prioritate zero pentru multe dintre echipele participante.

La Sarichioi ne aflăm la cea de-a treia etapă a competiţiei locale de fotbal, Cupa Razelm. Pentru comunitatea din Sarichioi această competiţie are prioritate.

Cupa Dobrogei a fost organizată în premieră la Tulcea în 2012, la iniţiativa preşedintelui AJF Tulcea, Petre Badea. Super Cupa a fost câştigată anul trecut de Troesmis Turcoaia, care şi-a adjudecat trofeul la malul mării după ce a învins pe City Express Constanţa cu 6-3. Anul acesta, finala dintre reprezentantele celor două judeţe se va juca la Tulcea.