„Pentru absorbţia fondurilor europene este nevoie de o metodologie mai suplă şi mai simplă”
Afirmă Georgel Roşca, preşedintele Asociaţiei GAL Delta Dunării
România nu este eficientă în procesul de absorbţie al fondurilor europene pentru că îşi bate singură cuie în talpă. Complicăm singuri lucrurile fără să fie necesar acest lucru, este de părere preşedinte Asociaţiei GAL. Delta Dunării, Georgel Roşca.
Pentru eficienţă este nevoie de o strategie eficientă, de o metodologie mai suplă şi mai simplă, consideră specialistul tulcean din cadrul celei mai mari structuri naţionale de specialişti în agricultură şi dezvoltare rurală. În plus, este nevoie să se renunţe la obiceiurile balcanice şi să se acţioneze cu profesionalism. Dincolo de aceste aspecte, Roşca ţine să ne împărtăşească faptul că GAL Delta Dunării a împlinit un an de existenţă.
Până la sfârşitul primului an de funcţionare, în cadrul primelor sesiuni de finanţare lansate de GAL Delta Dunării în perioada iunie-noiembrie 2013, au fost depuse şi selectate ca eligibile proiecte în valoare totală de aproximativ 950.000 de euro.