ISU Delta are cu ce: echipamente de intervenţie de ultimă generaţie, în dotarea pompierilor tulceni

ISU Delta a primit echipamente de ultimă generație

În cursul zilei de ieri, la sala Mihail Kogălniceanu din cadrul Consiliului Judeţean Tulcea a avut loc o conferinţă de presă care a marcat finalizarea proiectului „Achiziţionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţii în situaţii de urgenţă, acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat , regiunea Sud-Est”. Proiectul este derulat prin Programul Operaţional Regional şi are o finanţare de 46, 3 milioane de lei. Acest proiect a redat ISU puterea şi posibilitatea de a interveni cu o mai mare eficienţă în situaţiile de urgenţă, a  punctat şi preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu. Şeful administraţiei judeţului a ţinut să sublinieze eficienţa şi rolul determinant pe care l-au avut pompierii alături de forţa de intervenţie a celorlalte structuri MAI în cadrul misiunilor de salvare derulate pe perioada cât Tulcea s-a aflat sub imperiul zăpezilor. ISU Tulcea are în continuare nevoie de o serie de dotări.