„O zi pentru două generaţii” cu bătrânii de la Căminul Sf. Nectarie
Mâine, cei 15 voluntari ai Asociaţiei Centrul European pentru Diversitate vor fi alături de bătrânii de la Căminul pentru persoane vârstnice Sf. Nectarie, din municipiul Tulcea.
Acţiunea, ajunsă în acest an la a V-a ediţie, face parte din proiectul „O zi pentru două generaţii”, iniţiat în 2008, şi are ca scop responsabilizarea tinerilor tulceni şi crearea unei apropieri între aceştia şi vârstnici, dar cu impact şi asupra familiilor voluntarilor, care susţin material implicarea lor în proiect.
Parteneri în acest proiect sunt Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Tulcea, Şcoala de Arte şi Meserii din cadrul Centrului Cultural Jean Bart şi Primăria Municipiului Tulcea.
Echipa de tineri va pregăti prăjituri de casă, va cumpăra fructe şi mărţişoare pentru oamenii în vârstă şi va oferi un spectacol artistic susţinut de grupa mică a ansamblului de copii „Doruleţul”, coordonat de prof. Ştefan Coman.
Emanuela Moţ şi Isabella Copicencu, de la Şcoala de Arte şi Meserii (clasa prof. Alexandra Canareica), vor completa mini-spectacolul cu un recital de muzică uşoară .