Preşedintele AJF Tulcea, Petre Badea vrea să schimbe regulile în fotbal: „ O competiţie naţională care pune faţă în faţă o echipă de comună cu o echipă de Academie este în dezechilibru “
Petre Badea pleacă în acest week-end la Braşov, unde va participa la o întâlnire a preşedinţilor de AJF-uri din ţară cu şeful Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu. Badea spune că merge la Braşov cu o serie de propuneri care implică schimbarea regulamentului în fotbal. Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal afirmă că pentru o competiţie sănătoasă este necesar să se elimine anumite disfuncţionalităţi.
„O competiţie naţională care pune faţă în faţă o echipă de comună cu o echipă de Academie este în dezechilibru. O să propun schimbarea regulamentului”, ne-a declarat şeful Asociaţiei Judeţene de Fotbal Tulcea.
De asemenea, preşedintele Badea va pleda în cadrul reuniunii de la Braşov pentru introducerea unei perioade de transferuri cu şase etape înainte de finalul campionatului.
„Eu cred că un minimercato cu şase etape înainte de final ar fi benefic fotbalului. În acest fel dai posibilitatea echipelor să se întărească înainte de baraj”, apreciază Badea.