Olimpiada Naţională de Limba Rromani, la Tulcea

Olimpiada Naţională de Limba Rromani, la Tulcea

Cea de-a XV-a ediţie a Olimpiadei Naţionale Şcolare de Limba Rromani a debutat, ieri, la Colegiul Economic „Delta Dunării”, din municipiu. La evenimentul de deschidere, care a avut loc dis-de-dimineaţă, au participat prefectul Lucian Simion, PS Visarion – Episcopul Tulcii, viceprimarul Marcel Iordache, consilierul preşedintelui CJ Tulcea – Nicolae Mihai, respectiv inspectorii şcolari Cornel Chistrugă şi Gabriel Stoica.

Elevii câştigători ai fazelor judeţene din cadrul acestei Olimpiade se vor întrece la Tulcea pe parcursul a patru zile, în perioada 8-11 aprilie, prima zi a competiţiei, cea de ieri, fiind, după cum se ştie, şi Ziua Internaţională a Rromilor.

„Având convingerea că această olimpiadă naţională organizată sub egida Inspectoratului Şcolar Judeţean Tulcea poate fi un semn al preţuirii şi al recunoaşterii valorilor multiculturalităţii, ne dorim să ne conjugăm forţele pentru a oferi tuturor participanţilor un cadru de manifestare adecvat, dar şi recompense pe măsura eforturilor depuse”, a declarat Gabriel Stoica, inspector şcolar şi promotor al acestui eveniment de la Tulcea.