Chiar dacă venirea toamnei înseamnă pentru multe persoane finalul sezonului de vacanţe, chiar şi în această perioadă poate fi o idee bună organizarea unei excursii în Delta Dunării. Fiind mai puţini turişti, preţurile sunt mai mici, deci costul total al călătoriei va fi mai avantajos. În plus, vremea este perfectă pentru plimbări, iar fauna poate fi admirată mai bine în momentele în care sunt mai puţini oameni în zonă. Toamna aduce şi alte avantaje: mai puţini ţânţari, peisaj în şi mai multe culori, seri mai plăcute, dimineţi cu răsărit ceva mai târziu, ideal pentru turiştii mai puţin matinali. Încep să se vadă stolurile pregătite de migraţie, imagini cu adevărat spectaculoase pentru iubitorii de natură.
Când ne gândim la Deltă, în primul rând ne gândim la explorare cu barca pe canale, printre nuferi şi trecând aproape de pelicani şi multe alte păsări venite la pescuit. Despre pescuit este vorba şi în vacanţele oamenilor în Deltă, invariabil! Singuri sau alături de localnici, turiştii pot experimenta pescuitul în cel mai fermecător mediu din România, zi şi noapte.
O vacanţă în Deltă în 2017 este o împletire perfectă între natură şi modernitate. Şi asta pentru că zona s-a tot dezvoltat, fără compromisuri, din fericire. Astfel, modernitatea este în armonie cu natura. Găsim numeroase pensiuni ce oferă confort de înalte standarde, proiectate însă astfel încât să se integreze perfect în peisaj, în arhitectura specifică zonei. Poţi găsi locaţii de cazare proiectate ca resorturi de lux sau poţi înnopta în case vechi ale localnicilor, renovate sau reconstituite. În ambele cazuri, integrarea în natură este validată perfect.
Astfel, ai aproape fauna şi flora specifice acestui loc unic în Europa, dar nu renunţi nici la modernitatea de acasă, din mediul urban. Ai parte inclusiv de internet wireless, astfel încât să poţi să fii conectat pe parcursul vacanţei la toate lucrurile care contează pentru tine, pe plan personal şi profesional. Există chiar persoane care “evadează” câteva zile în Deltă cu “biroul mobil” în bagaj: laptop, tabletă sau / şi smartphone. La finalul unei zile active în natură poţi verifica emailurile, poţi plăti online facturi dacă este cazul sau te poţi relaxa pe reţelele de socializare ori pe aplicaţii mobile de jocuri de cazino online. Combini practic două lumi diferite, în cel mai plăcut mod.
Pentru a “bifa” anumite obiective turistice în Deltă, îţi poţi planifica vacanţa online, căci oricum tot pe internet vei face rezervările pentru cazare, cel mai probabil. Sunt atât de multe locuri fascinante, încât va fi dificil să le integrezi pe toate într-o vacanţă. Nu trebuie să ratezi Pădurea Letea, “o mică junglă”, cea mai veche rezervaţie naturală din ţara noastră, declarată arie naturală protejată în anul 1938. Mulţi au auzit de caii sălbatici din Letea sau au văzut fotografii din zonă, cu copaci cu trunchiuri contorsionate.
Merită cel puţin o vizită scurtă şi în Sulina, oraşul unde se poate ajunge cu catamaranul sau cu o navă rapidă, direct din Tulcea. În Sulina se poate vedea fostul far al Comisiunii Europene a Dunării, construit cu materiale speciale, aduse din India, Franţa, Anglia, Grecia şi Malta. Plaja virgină de la Gura Portiţei, pădurea Caraorman, grindul Chituc, localitatea Sfântu Gheorghe, complexul lagunar Razim – Sinoe, Rezervaţia Sf. Gheorghe – Palade – Perisor – Zatoane sunt alte obiective turistice demne de a fi incluse în program.
La trecerea prin Tulcea se poate merge desigur la Centrul Muzeal Ecoturistic Delta Dunării, un muzeu deosebit ce include si partea de acvariu. În zona judeţului Tulcea există de asemenea Cetatea Enisala (unica cetate medievală din Dobrogea care a supravieţuit luptelor ruso-turce din Dobrogea) şi Monumentul paleocrestin din Niculiţel, locaţii a căror vizitare va face vacanţa şi mai frumoasă.