La Budapesta s-a desfășurat recent Campionatul European de Karate Wado-Kai. La competiția continentală de arte marțiale au participat peste 500 sportivi de la cluburi sportive de profil din 13 țări.

La această competiție a Clubul Sportiv Fudoshin Tulcea a fost prezent cu un lot format din 11 sportivi.

Rezultate

1.Iacoblev Iasmina

  • medalie de aur la Kata Individual Copii3;
  • medalie de aur la Kumite Echipe Copii3;
  • medalie de argint la Kumite Individual Copii3;

2. Poenaru Irina

  • medalie de aur la Kumite Echipe Juniori;
  • medalie de bronz la Kata Individual Juniori;

3. Hututui Aurora

  • medalie de aur la Kumite Echipe Copii3;
  • medalie de bronz la Kumite Individual Copii3;

4. Barcaru Alexandru

  • medalie de argint la Kata Individual, masculin.

 

„ Având în vedere numărul mare de sportivi participanţi la acest Campionat European, drumul către medalii nu a fost uşor.

Îi felicit pe sportivi pentru atitudine, pentru rezultate. Au dovedit că sunt competitivi la nivel european iar aceste rezultate ne dau speranţe şi pentru titluri la nivel mondial.

Mulţumesc, pe această cale, Consiliului Judeţean Tulcea pentru sprijinul financiar acordar spportivilor. Acest sprijin financiar a făcut posibilă obţinerea de 4 titluri de campioni europeni pentru Tulcea”, ne-a declarat sensei Vasile Perianu, CS Fudoshin Tulcea.

Participarea sportivilor CS Fudoshin Tulcea la Campionatul European de Karate Wado-Kai din Ungaria a fost posibilă în baza unui proiect cofinanţat de Consiliul Judeţean Tulcea.

Wado-Ryu Fudoshin Tulcea înseamnă istoria karate-ului la Tulcea fiind unul dintre cele mai vechi cluburi înfiinţate imediat după revoluţie. Atestarea clubului Fudoshin datează din 1989.

 

Istoria stilului Wado Ryu, primul stil japonez de karate, începe 01.06.1892 în oraşul Shimodate, provincia Ibaragi din Japonia odată cu naşterea celui ce a fost marele maestru Hironori Uhtsuka.