Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, a mers la Laboratorul Direcţiei Veterinare Tulcea pentru a evalua stadiul lucrărilor care ţin de punerea în funcţiune a capacităţii de testare COVID-19, a anunţat CJ într-un comunicat de presă.

Laboratorul Direcţiei Sanitare Veterinare Tulcea dispune de aparatura necesară pentru a efectua teste COVID-19 la Tulcea. În prezent se pun la punct ultimele detalii ce ţin de asigurarea condiţiilor de biosecuritate maximă pentru persoanele care vor lucra cu aceste probe.

Lucrarea este finanţată din fondurile Spitalului Judeţean de Urgenţă Tulcea. Toată această procedură se face în regim de urgenţă.

„În prezent se lucrează la un filtru separat pentru specialiştii care vor efectua testele COVID-19 în laborator. Tot procesul de tastare va urma o procedură de biosecuritate. Vineri vor fi finalizate aceste lucrări iar din discuţiile pe care le-am avut cu specialiştii sperăm ca la începutul săptămânii viitore să înceapă primele testări COVID-19. Nu ne dorim să fie cazul să efectuăm aceste testări, nimeni nu-şi doreşte acest lucru. Dar ideea este că dacă vom avea persoane suspecte de COVID-19, acestea vor putea fi testate aici, la Tulcea”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.

Pentru ca aceste testări COVID-19 să poată fi făcute la Laboratorul Direcţiei Sanitare Veterinare, preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu a avut o serie de discuţii cu factori de decizie la nivel central, inclusiv cu secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.

Rezultatul acestui demers este că Ministerul Sănătăţii a inclus şi laboratorul Direcţiei Veterinare Tulcea pe lista unităţilor autorizate să efectueze teste COVID-19.

„Ţin să mulţumesc SJU Tulcea, celor de la Direcţia Veterinară, Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă şi tuturor factorilor implicaţi în acest demers pentru operativitate, astfel încât să putem efectua aceste analize într-un timp cât mai scurt la Tulcea”, a afirmat preşedintele Horia Teodorescu.

Amintim că din bugetul Consiliului Judeţean Tulcea dar şi din cel al Spitalului Judeţean de Urgenţă s-au alocat sumele necesare pentru achiziţionarea a 13 ventilatoare mecanice, kituri şi echipamente necesare, precum şi pentru achiziţionarea unui aparat pentru depistarea infectării cu noul coronavirus.