Proiectul de hotărâre privind Pre-acordul de finanţare al creditului accesat de Primăria Tulcea de la BERD a fost respins ieri de consilierii locali, având doar un singur vot pentru, cel al consiliului liberal Şacu Stere, de altfel singurul care a susţinut că este o oportunitate imensă pentru municipiul Tulcea. Restul consilierilor locali şi-au exprimat vehement refuzul privind accesarea creditului.

Primarul Constantin Hogea a subliniat faptul că s-au făcut multe demersuri către BERD pentru a putea accesa acest împrumut, unul dintre cei care i-au oferit sprijin în acest sens fiind chiar preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu.

Viceprimarul Andaluzia Luca a precizat faptul ca un astfel de împrumut nu este oportun. În general, consilierii locali au fost de părere ca cei de la BERD ar putea să mai aştepte un răspuns în acest sens până după alegerile locale, atunci când noul consiliu local şi noul primar îşi vor putea prezenta punctul de vedere.

În final, primarul Hogea a spus că prin Direcţia Economică se va trimite o adresă către BERD prin care vor solicita să „mai aştepte” o decizie în acest sens până după alegeri şi că e foarte curios ce răspuns vor primi.

De asemenea, în adresă se va preciza că proiectul a fost respins, consilierii menţionând faptul că acum se află într-o perioadă prelungită de mandat şi că doresc ca viitorii decidenţi să ia o hotărâre în privinţa împrumutului.

După cum anunţam, primarul Constantin Hogea a iniţiat un proiect de hotărâre prin care Primăria Tulcea va putea împrumuta până la 14 milioane de euro de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), fonduri necesare finanţării unor investiţii publice.

Împrumutul ar fi utilizat astfel: 7 milioane de euro pentru reabilitarea străzilor din centrul oraşului, 4 milioane de euro pentru construirea unei parcări cu 320 de locuri şi 3 milioane de euro pentru reabilitarea Colegiului Dobrogean „Spiru Haret”.