Printre proiectele de hotărâre incluse pe agenda şedinţei de Guvern de vineri s-a aflat şi proiectul privind aprobarea desfiinţării Sălii Polivalente din municipiu în vederea realizării, pe acelaşi amplasament, a obiectivului de investiţii „Construire Sală Polivalentă municipiul Tulcea”.

Acesta era actul normativ aşteptat pentru ca autorităţile judeţene să poată demara demolarea actualului sediu.

„Vom demara o procedură de selecţie a unui ofertant care să se ocupe de demolarea clădirii şi să facă proiectarea pentru demolare, să vedem unde ducem molozul şi aşa mai departe. Procedura de licitaţie va dura aproximativ o lună”, ne-a declarat Nicu Mihai, directorul executiv al Direcţiei Investiţii, Fonduri externe şi Managementul proiectelor din cadrul  Consiliului Judeţean Tulcea.

În luna august a anului trecut, Guvernul a adoptat o hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ce privesc construirea sălii polivalente.

„În locul actualei săli, care funcţionează din 1974 şi care va fi demolată, va fi construită o nouă sală polivalentă în municipiul Tulcea. Sala va avea 4.500 de locuri, va fi amenajată conform standardelor pentru utilizare multifuncţională, pentru organizarea de competiţii sportive şi manifestări cultural-artistice. Este o investiţie dorită de toţi tulcenii, o investiţie care va însemna un reviriment al sporturilor de sală, un obiectiv a cărui necesitate am susţinut-o permanent la Guvern. Mă bucur să aduc încă o dată ca argument faptele pentru că vorbim de un obiectiv asumat în faţa tulcenilor”, declara, atunci,  preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.

În luna februarie a acestui an a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru Sala Polivalentă Tulcea. În acest sens, la sediul Companiei Naţionale de Investiţii a fost semnat contractul de achiziţie publică privind proiectarea şi execuţia lucrărilor.

Consiliul Judeţean Tulcea are calitatea de beneficiar final. Asocierea de firme care a câştigat acest contract este formată din Construcţii Erbaşu S.A. (lider), Lucian Simion Arhitectura S.R.L. subcontractant cu 2,5%, Erbaşu Edil Construct S.A., subcontractant cu 1%, RCH Con Instal, subcontractant cu  0.5%. Asocierea Erbaşu a câştigat în faţa ofertei făcute de asocierea Con-A Operations, Helinick SRL, Standard Instalaţii SRL.

Proiectul se va derula prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), valoarea finală fiind de aproximativ 23 de milioane de euro. Noua Sală Polivalentă din municipiul Tulcea va avea un teren principal de competiţii, în mijlocul clădirii la cota 0, înconjurat de tribune pentru spectatori şi un teren de antrenament, situat în subsolul clădirii, sub amprenta terenului principal, ambele terenuri având o supra-faţă de joc pentru handbal la dimensiuni oficiale (20×40 metri).

Capacitatea tribunelor va creşte de la 1.200 de locuri la 4.438 de locuri. Pentru realizarea proiectului, Consiliul Judeţean Tulcea a aprobat predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii, pe bază de protocol a amplasamentului teren, situat strada Isaccei.

Motivaţia acestei investiţii este legată de faptul că în prezent Sala Polivalentă nu mai corespunde cerinţelor actuale pentru desfăşurarea competiţiilor sportive, din punct de vedere al dotărilor, al dimensiunilor terenului sau al funcţionalităţii clădirii.