Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a făcut, ieri, o vizită inopinată la mai multe instituţii din Tulcea, printre care şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, unde a fost la Unitatea de Primiri Urgenţe.

Ministrul a mai vizitat Direcţia de Sănătate Publică şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă unde a purtat discuţii cu specialiştii, iar la final a sosit la sediul Prefecturii Tulcea unde a avut o întâlnire de lucru cu prefectul judeţului Cristian Iordan.

Oficialul  a făcut o evaluare în teren a modului în care este administrată de către autorităţile locale criza pandemiei cu noul coronavirus.

„Domnul ministru al Sănătăţii a efectuat o vizită inopinată în Tulcea unde a vizitat Direcţia de Sănătate Publică, Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean pentru o evaluare atât în contextul pandemiei, dar şi în ceea ce priveşte persoanele care suferă de alte afecţiuni. Nu s-a luat nicio decizie, în general domnul ministru a fost mulţumit de ceea ce a văzut. I-am prezentat situaţia epidemiologică pe care dânsul o cunoştea foarte bine. Nu a acordat o notă judeţului, dar nici nu a semnalat faptul că ar fi probleme majore”, ne-a declarat prefectul Cristian Iordan.

Într-o declaraţie postată pe site-ul Prefecturii, ministrul a subliniat faptul că deşi suntem în context pandemic nu trebuie uitată patologia cronică.

„A fost o evaluare completă la nivelul DSP şi a necesarului, una la Staţia de Ambulanţă Judeţeană, o minimă evaluare la UPU şi o discuţie cu managementul acestei unităţi. Concret, pregătirea şi stadiul acestei pregătiri la nivelul fiecărei unităţi medicale pentru a primi patologie COVID şi non COVID. Să nu uităm că, deşi suntem în context pandemic, avem şi o patologie cronică care la un moment dat poate desfăşura o simptomatologie asemănătoare sau chiar patologie COVID. Suntem la Prefectură şi discutăm şi despre o informare la nivelul CJCCI a situaţiei medicale. Rămân aceleaşi recomandări, deoarece suntem într-o a doua fază a primului val pandemic, respectiv portul măştii în interior, în locuri aglomerate, în transportul în comun, la locul de muncă, dar în acelaşi timp şi libertatea pe care nu o trebuie să o lăsăm de a duce o viaţă normală”, a precizat ministrul Nelu Tătaru.