Mii de români din toate zonele ţării au devenit în lunile de pandemie beneficiarii donaţiilor de Euthyrox, primite din partea marelui grup de iniţiativă civică „Voluntari în Europa”, coordonat de Adriana Mureşan, o româncă ce locuieşte la mii de km distanţă.

„Voluntari în Europa” a desemnat pentru fiecare judeţ câte un voluntar de sănătate, care să ofere donaţiile trimise către cei care caută cu disperare medicamentele vitale.

În judeţul Tulcea, 36 de doamne care se confruntă cu afecţiuni grave ale glandei tiroide au primit medicamentul cu sprijinul voluntarului de legătură, Laura Ghioc, implicată de ani de zile în acţiuni  şi proiecte umanitare.

„Euthyroxul primit de către 36 de doamne din Tulcea a fost trimis de voluntarii români ai grupului din Italia, oameni cărora le mulţumim pentru donaţia generoasă, în care au fost incluse şi costurile de transport. Mulţumiri doamnei Petruţa Ramona Bauer, pentru includerea judeţului nostru în acţiunile umanitare derulate de Voluntari în Europa”, a transmis Laura Ghioc.

Grupul „Voluntari în Europa” reuneşte zeci de mii de români rezidenţi acum în ţări ale UE şi nu numai, români care nu au rămas indiferenţi la drama reală, prin care trec conaţionalii lor, cauzată de lipsa acută de medicamente.

„Este un gest de omenie, de solidaritate cu pacienţii din Tulcea care suferă de afecţiuni grave ale glandei tiroide, inclusiv a celor care suferă de cancer sau care şi-au extirpat glanda tiroidă, pentru că sunt atât de mulţi oameni care, realmente, au nevoie de ajutor iar acest lanţ uman românesc fără de frontiere este pur şi simplu, extraordinar”, a precizat Laura Ghioc.

Mărturiile bolnavilor sunt cutremurătoare:

„Lipsa Euthyroxului îmi provoacă nu doar oboseală, dureri musculare sau agitaţie, marele meu risc îl reprezintă creşterea markerilor tumorali, eu având diagnostic de carcinom. Fără Euthyrox şi neavând tiroida se poate intra în mixedem, chiar comă. Este efectiv o gură de oxigen sprijinul oferit, pentru mine reprezentând chiar o calitate sporită a vieţii.” (Ştefan Nicoleta)

„Dacă nu aş lua Euthyrox ar creşte valorile TSH. Eu încerc să am un copil şi fac tratamente în acest sens, iar tiroida fără tratament afectează mult aceste demersuri. Tiroida am depistat-o la 13 ani şi lipsa ei duce şi la mărirea dozei. Cele mai pregnante sunt stările de sufocare pe care lipsa medicamentului mi le provoacă. Mă simt norocoasă pentru că am şansa de a relua Euthyroxul, datorită acestor voluntari inimoşi.” (Cudalbu Georgiana)

„În perioada cât nu am avut Euthyrox m-am simţit foarte obosită, chiar dacă nu făceam nimic în ziua respectivă, aveam stări de somnolenţă! S-au acumulat şi kilograme în plus. Includerea mea între beneficiarele donaţiei de Euthyrox o consider salvatoare pentru sănătatea mea.” (Giurgea Daniela Alexandra)

„În primul rând oboseală, fac atacuri de panică, dureri foarte mari de cap, nu te poţi concentra la nimic, eşti lipsit de viaţă. Pielea mea are de suferit, devine foarte uscată (iniţial credeam ca e de la apa dură, dar nu), creştere în greutate, fără putinţă de a o controla (am crescut foarte mult în greutate şi nu ştiam de la ce, până am aflat că am probleme cu tiroida). Mai mult eu îmi doresc şi un copil, iar lipsa Euthyroxului era un dezastru. Dumnezeu v-a scos în calea mea, oameni buni.” (Cristea Mădălina Andreea)

„Lipsa Euthyroxului înseamnă condamnare la moarte pentru bolnavii care au extirpată în totalitate glanda tiroidă. Fără acest medicament nu se poate trăi cât de cât bine, practic suntem dependenţi pe viaţă de el. E o şansă uriaşă pentru mine să primesc acest sprijin, din partea unor oameni aşa minunaţi”. (Ianula Carmen)

„Disperarea şi teama de efectele pe care le poţi avea dacă nu ai pastilele sunt groaznice. Neliniştile, teama, stările de agitaţie, creşterea în greutate, oboseala excesivă. Este o mare salvare pentru mine ajutorul din partea voastră, oameni minunaţi.” (Sîrbu Alina)

„Eutyroxul este cel mai important medicament şi o sursă de viaţă pentru mine. Practic îmi daţi puterea de a merge mai departe pentru copiii şi nepoţii mei.” (Sciotnic Daniela)

Peste 780.000 de români suferă de afecţiuni ale tiroidei efectiv dependente de Euthyrox.