Zeci de poliţişti din Tulcea, membri ai Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, au ieşit ieri în faţa Prefecturii  unde au protestat, nemulţumiţi de îngheţarea salariilor şi menţinerea unor inechităţi de ordin financiar, comparativ cu celelalte categorii de bugetari.

Cei aproximativ 40 de protestatari, din totalul de peste 200 de membri de sindicat la nivelul IPJ Tulcea, s-au mutat apoi în faţa sediului Inspectoratului.

Delegatul sindical al organizaţiei tulcene a Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP), Dumitrel Grigore, a criticat faptul că în ultimele aproape 11 luni au preluat mai multe atribuţii care nu au fost plătite.

„Am venit în faţa Prefecturii deoarece este reprezentantul Guvernului în teritoriu. Domnul prefect ne-a invitat la dânsul în birou, ne-a întrebat dacă avem revendicări, deşi le-am trimis pe email tuturor. Vom mai depune încă o dată materialul. Ne mutăm la IPJ, deoarece este angajatorul nostru împreună cu IGPR. Cred că şi IPJ ar trebui să facă ceva în acest sens, deşi sunt nişte disensiuni deoarece o parte dintre cei prezenţi aici sunt cei care muncesc în cadrul IPJ Tulcea, iar cei care nu sunt prezenţi sunt cei care probabil le place să creadă mai mult ce spun angajatorii. Prima linie înseamnă că noi mergem şi verificăm persoanele suspecte de Covid, persoanele care sunt infectate cu acest virus nenorocit, care nu ne lasă să stăm în linişte şi pace. Noi facem toate activităţile pe care DSP Tulcea ar trebui să le facă, dar mai departe se raportează că DSP face verificări. Nu este adevărat. Noi facem chestionarele Covid şi luăm legătura cu persoanele infectate. Pe lângă faptul că ar trebui să mergem să ne facem datoria, să mergem să prindem hoţi, nu suntem lăsaţi să mergem să ne facem datoria şi ni se dau sarcini peste sarcini. În final tot personalul de la prefecturi, spital, DSP încasează acel spor de 500 de euro, noi doar 700 de lei pe lună. Nu vom înceta niciodată să ne facem datoria, iar până la noi ordine nu vom proceda la aplica sancţiuni cu avertisment, nu vrem să afectăm în nici un fel bugetul de stat”,  a declarat Dumitrel Grigore, delegat al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, care este şi agent şef principal în cadrul Biroului de ordine publică al Poliţiei Municipiului Tulcea.

Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.