Viitorul prefect al judeţului Tulcea va fi numit de PLUS în cel mult o lună de zile, potrivit preşedintelui partidului, Marian Machedon. Decizia vine în urma discuţiilor desfăşurate luni seară la nivel central, atunci când au fost distribuite funcţiile de prefect şi subprefect.
„În urma negocierilor de luni, PLUS va desemna prefectul pentru judeţul Tulcea. Vom avea o procedură de selecţie internă şi vom consulta membrii PLUS Tulcea cât şi conducerea centrală a partidului şi vom stabili astfel un om cât mai competent pentru judeţul Tulcea. Ne-am propus ca numirea să se facă cel mai târziu în 30 de zile, dar se poate şi mai devreme”, ne-a declarat preşedintele PLUS Tulcea, Marian Machedon.
Potrivit anunţului făcut în urmă cu o săptămână de liderul liberal Ludovic Orban, PNL va avea 23 de prefecţi şi 47 de subprefecţi, USR-PLUS va avea 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, iar UDMR va avea 5 prefecţi şi 10 subprefecţi. Prefecturile Buzău, Harghita, Tulcea, Vaslui şi cea a Capitalei ar urma să revină celor de la PLUS.
USR a primit în urma negocierilor posturile de prefect din judeţele Argeş, Bacău, Brăila, Galaţi, Gorj, Ialomiţa, Maramureş, Suceava şi Timiş.
Liberalii vor avea prefecţi în judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Bihor, Botoşani, Călăraşi, Caraş – Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea şi Vrancea.
Reprezentanţii UDMR vor ocupa posturi de prefect în judeţele Arad, Cluj, Covasna, Satu Mare şi Sălaj.
Conform surselor politice, funcţiile de subprefecţi au fost şi ele împărţite. În judeţele unde USR-PLUS va avea prefecţi, subprefecţii vor fi de la PNL, iar unde prefecţii sunt de la UDMR vor fi câte un subprefect de la PNL şi de la USR-PLUS.
Funcţiile de prefect şi subprefect vor fi de demnitate publică, astfel că persoanele numite în aceste funcţii vor putea fi membri de partid, conform unei ordonanţe de urgenţă adoptate de Guvern. Astfel, prefecţii şi subprefecţii nu mai sunt apolitici şi înalt funcţionari publici, ci oameni politici care reprezintă Guvernul în teritoriu.
În schimb, la nivelul prefecturii va fi înfiinţată funcţia publică de secretar general, care va asigura conducerea operativă a acestei instituţii. Secretarul general va fi înalt funcţionar public, absolvent de studii superioare juridice, administrative, economice sau tehnice şi se subordonează nemijlocit prefectului. Ordinele prefectului vor fi contrasemnate de către secretarul general al instituţiei prefectului. Salarizarea funcţiei publice de secretar general al instituţiei prefectului va fi la nivelul salarizării funcţiei publice de director general din cadrul administraţiei publice centrale de specialitate.