Prefectura Tulcea rămâne fără ambarcaţiunea pentru patrulare şi salvare destinată misiunilor din Delta Dunării, după ce în urma ultimelor două licitaţii publice organizate nu s-a prezentat niciun ofertant.
Procedura se află în curs de reziliere deoarece a expirat şi termenul legal de achiziţie.
„Ambarcaţiunea nu se va mai achiziţiona. Părerea mea este că nu era o investiţie strict necesară pentru că ar fi însemnat nişte costuri foarte mari pentru întreţinere, salarizarea oamenilor care trebuiau să o încadreze. În condiţiile în care noi am fi avut un număr limitat cu ambarcaţiunea de misiuni în Delta Dunării, nu prea se justifica. Se poate rezolva mult mai ieftin prin închirierea unei şalupe strict pentru anumite momente de la o societate care se ocupă cu acest lucru. Cu documentaţia s-a ajuns aproape de faza finală, dar era nevoie de un certificat special care se cerea în legislaţie, care acum s-a scos. Achiziţia s-a oprit”, ne-a declarat prefectul judeţului Marcel Ivanov.
Potrivit datelor oficiale, valoarea estimată a achiziţiei era de 623.744,15 lei. Instituţia Prefectului a lansat anul trecut licitaţia publică pentru achiziţionarea unei ambarcaţiuni pentru patrulare şi intervenţie.
Instituţia Prefectului nu deţine în prezent nicio ambarcaţiune funcţională, potrivit reprezentanţilor instituţiei.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.