Ştafeta Veteranilor Invictus va fi adusă astăzi la Tulcea de reprezentanţii Batalioanelor 300 Infanterie Mecanizată ,,Sf. Andrei” şi 284 Tancuri ,,Cuza Vodă” din Galaţi.
Ceremonia de întâmpinare a Ştafetei Invictus va avea loc la Monumentul Independenţei din municipiu, de la ora 18.00. Aceasta va fi predată unor alergători şi ciclişti tulceni din diverse domenii de activitate, precum: Poliţia de Frontieră, Jandarmeria, D.J.T.S., Poliţia Locală, D.A.P.S. şi membrii echipei de ultramaraton ,,Spartanii”.
Mâine, voluntarii Invictus, alergători şi ciclişti, militari şi civili, vor purta ştafeta către Babadag, plecarea fiind programată la ora 07:00, de la Monumentul Independenţei.
Căpitanul echipei Spartanii, Sorin Andrici, va fi cel care va prelua ştafeta de la cei care vin de la Galaţi, urmând ca a doua zi să o ducă mai departe la Babadag. Spartanul este la a treia participare în cadrul acestei ştafete şi invită tulcenii să i se alăture.
La eveniment şi-a anunţat prezenţa şi primarul Municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, care va lua parte atât la momentul de primire, cât şi la cel de plecare a ştafetei, în semn de respect faţă de această acţiune.
La nivel naţional nu mai puţin de 500 de participanţi vor purta Ştafeta Veteranilor pe cele 3 trasee ale acesteia, de la Mărăşeşti, Chişinău şi Făgăraş până la Carei, care însumează aproximativ 3800 kilometri, aducând astfel un omagiu eroi-lor României, de ieri şi de azi.
Potrivit organizatorilor, participanţii poartă în alergare Drapelul Naţional, din respect pentru înaintaşii noştri, din recunoştinţă pentru veteranii de război care încă rostesc povestea sacrificiului suprem, dar şi pentru cei plecaţi dintre noi, a căror lecţie de patriotism stă scrisă în inima fiecăruia. Se opresc la monumentele ridicate în cinstea celor care au murit pentru ca noi astăzi să existăm şi rememorează imaginea străbunicilor şi bunicilor noştri care au luptat pentru această ţară şi care sunt parte din ea acum.
Acest eveniment sportiv presupune purtarea unei ştafete a cărei culoare coincide cu unul dintre cele trei trasee – albastru, galben, roşu. La această manifestare, marca Invictus România, pot participa alergători şi ciclişti (fie amatori, fie profesionişti), civili şi militari.
Regula este ca, în permanenţă, cel puţin doi participanţi să se afle în alergare, ducând, în acest mod, ştafeta mai aproape de destinaţie.
Invictus România este o cauză care sprijină luptătorii români răniţi în teatrele de operaţii să participe la Jocurile Invictus şi mobilizează an de an sute de voluntari în sprijinul respectului faţă de eroii şi veteranii neamului, în cadrul Ştafetei Veteranilor.
Evenimentul ajuns la cea de-a VIII-a ediţie a început pe 1 octombrie, va străbate toate judeţele ţării şi se va termina pe 25 octombrie, de Ziua Armatei Române.