Printre cei 15 sportivi din România care au participat la Campionatele Europene din Muntenegru s-au numără şi tulcencele Alina Alexandra Creţu şi Roberta Georgiana Andrei, sportive legitimate la secţia de box a Clubului Sportiv Municipal (CSM) Danubiu Tulcea.
Ambele sportive au reuşit să se claseze pe locul V la categoriile de vârstă la care au participat. Alina Alexandra Creţu a concurat la categoria de 66 de kg, iar Roberta Georgiana Andrei la categoria 75 de kg.
„Lotul României s-a prezentat cu şapte sportive din care două au fost din Tulcea. Este o bucurie pentru mine ca antrenor să participăm la astfel de competiţii în fiecare an. Ambele fete s-au descurcat onorabil. Alina Creţu a fost eliminată de către o sportivă din Ucraina care a terminat pe locul al doilea. A boxat foarte bine în meciul respectiv. A progresat enorm şi avem speranţe că pe viitor va obţine rezultate şi mai bune, ţinând cont că este şi primul an de tineret, iar planurile ei se întind spre seniorat. Alina Creţu este multiplă campioană naţională. De asemenea, anul trecut a obţinut bronzul la europenele de juniori. Roberta Andrei a obţinut anul acesta locul cinci. Ea a mai obţinut acelaşi loc şi la Campionatul European din 2018 şi 2019. Este multiplă campioană naţională. Roberta este o sportivă cu care ne mândrim şi ne aşteptăm să-şi demonstreze calităţile şi la seniorat. În cadrul acestei competiţii au participat foarte multe sportive faţă de anii precedenţi, iar nivelul a fost mult mai puternic faţă de anul trecut. Mulţumesc domnului primar şi Primăriei Tulcea că ne-au susţinut financiar pentru a putea fi prezenţi la Campionatul Naţional, care a fost treaptă de plecare pentru Campionatul European”, ne-a declarat antrenorul secţiei de box de la CSM Danubiu Tulcea, Ştefan Simion.
Citiţi continuarea în paginile ziarului DELTA.