Propunerile ARBDD, arbitrare şi lipsite de legitimitate
Pescarii din Delta Dunării, nemulţumiţi din cauza proiectului ordinului de prohibiţie a pescuitului din acest an, solicită Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării transmiterea motivaţiile care stau la baza respingerii amendamentelor înaintate de organizaţiile de pescari.
Într-o adresă semnată de Dan Verbina, preşedinte al Federaţia Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării, se reiterează obligaţia ARBDD de a prezenta public studiile şi documentaţia care fundamentează deciziile privind noile interdicţii pe care ARBDD intenţionează să le instituie în arealul deltaic şi în zona costieră, reamintind guvernatoarei Atena Groza că şi-a luat public acest angajament în cadrul uneia dintre întâlnirile organizate pentru dezbaterea ordinului de prohibiţie.
„Considerăm că, în absenţa unei fundamentări adecvate şi comunicate transparent – aşa cum ar trebui să fie deciziile ce impactează economic şi social comunităţile de pescari din Delta Dunării – propunerile ARBDD pot fi considerate arbitrare şi lipsite de legitimitate. Reamintim că ARBDD are, prin lege, obligaţia de a proteja dreptul locuitorilor Deltei de a-şi desfăşura activităţile tradiţionale în comunităţile în care trăiesc, având, în acelaşi timp, responsabilitatea să contribuie, prin măsuri active de sprijin, la asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru cei ce depind de activităţile de pescuit din Delta Dunării”, se arată în scrisoarea adresată celor două instituţii ale statului.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.