Primăria Tulcea va relua procedura de licitaţie pentru actualizarea Planului Urbanistic General (PUG) realizat în sistem informatic GIS şi a Regulamentului Local de Urbanism (RLU) al municipiului, după ce la prima procedură nu a fost depusă nicio ofertă.

Investiţia are o valoare de 3,5 milioane de lei.

„La licitaţia privind Planul Urbanistic General nu au fost depuse oferte şi se va relua procedura. Vom face nişte schimbări în caietul de sarcini unde era o problemă cu tranşele de plată pentru proiect. La anumite faze ale proiectului ar fi trebuit să fie sume mai mari, care se vor redistribui. Se pare că ofertanţii doreau la primele faze de studii să primească mai mulţi bani de la început, în funcţie de cheltuielile lor. Valoarea totală nu se modifică”, ne-a declarat viceprimarul George Şinghi.

Nevoia unui Plan Urbanistic General actualizat a fost adusă în discuţie de mai multe ori de autorităţile locale.

În primele nouă luni ale anului trecut au fost aplicate 30 de amenzi în valoare totală de 691.500 lei, din care 29 de procese verbale pentru construcţii neautorizate şi unul pentru nerespectarea autorizaţiei de construire. Toate amenzile au fost  însoţite de obligaţia de sistare a lucrărilor.

Planul Urbanistic General este un proiect care face parte din programul de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare a localităţilor ce compun unitatea teritorial-administrativă de bază.

Planurile Urbanistice Generale cuprind analiză, reglementări şi regulament local de urbanism pentru întreg teritoriul administrativ al unităţii de bază (suprafeţe din intravilan, cât şi din extravilan).

În acelaşi timp, PUG-ul stabileşte norme generale, pe baza cărora se elaborează mai apoi în detaliu, la scară mai mică, PUZ-urile şi apoi PUD-urile.