Reprezentanţii inspectoratelor de Jandarmi şi Poliţie Tulcea au solicitat conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean o mai bună instruire a agenţilor de pază din cadrul unităţilor de învăţământ, în contextul în care aceştia nu sesizează de fiecare dată cazurile în care în apropierea şcolilor unele persoane săvârşesc gesturi obscene.
Declaraţiile au fost făcute ieri în cadrul unei şedinţe privind analiza începutului de an şcolar în judeţul Tulcea, ce a avut loc la sediul Prefecturii.
„Ne-am dori o instruire mai bună a agenţilor de pază de la şcoli în ceea ce priveşte sesizarea oportună a tuturor evenimentelor care se produc în curte sau în imediata apropiere a şcolilor. Am avut o situaţie cu o persoană despre care părinţii s-au sesizat că în apropierea unei şcoli săvârşea nişte fapte. Noi vrem să fim anunţaţi cât mai repede. În aceste cazuri, persoanele au fost identificate şi s-au luat măsurile legale, dar vrem ca agenţii de pază să fie foarte atenţi şi să ne sesizeze rapid toate problemele, astfel încât să putem interveni”, a declarat colonelul Ion Bordei, şeful Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.