Primăria municipiului Tulcea a făcut publice, pe site-ul propriu, planurile de economisire a energiei electrice, termice şi combustibililor fosili, iar potrivit acestuia a început înlocuirea tuturor surselor de lumină cu tehnologie LED.
Înlocuirea va aduce economii de 500% faţă de consumul becurilor utilizate în prezent, durata lungă de viaţă a acestora fiind un alt avantaj al acestei tehnologii.
În toate spaţiile care sunt folosite temporar, holuri, toalete, spaţii de depozitare, se montează senzori de prezenţă, aceştia urmând să fie instalaţi şi la corpurile de iluminat exterioare.
O altă prevedere importantă a planului făcut public de autoritatea locală este ca centralele termice să asigure în spaţiile de lucru o temperatură de până la 22 de grade Celsius, iar în timpul nopţii acestea vor fi setate la o temperatură maximă de 18 grade Celsius.
Primăria Tulcea şi-a propus să folosească toate spaţiile disponibile de pe acoperişurile clădirilor instituţiei pentru instalarea de panouri fotovoltaice care să asigure o mare parte din consumul propriu, dar şi să folosească parcările pentru extinderea acestor suprafeţe prin construirea de acoperişuri cu scop dublu, asigurarea de spaţii umbrite care să genereze electricitate.
Alături de planul de economisire al Primăriei Tulcea, au fost publicate şi cele ale serviciilor, direcţiilor şi societăţilor din subordine.
Printre măsurile prezentate ale acestora se află verificarea şi stingerea corpurilor de iluminat din spaţiile neutilizate, stingerea luminii şi oprirea calculatoarelor la finalizarea programului de lucru, verificarea şi închiderea ferestrelor şi uşilor, reducerea programului TV al beneficiarilor din unele centre sociale, etc.
Societăţile din subordinea Primăriei Tulcea au în plan montarea de senzori de mişcare care să declanşeze iluminatul numai la prezenţa lucrătorilor şi reabilitarea unor instalaţii.