Prefectul judeţului Alexandru Dan Munteanu şi Adnana Mihaela Pătrăşcoiu, profesor de limba franceză la Şcoala Gimnazială Sfântu Gheorghe, au fost decoraţi săptămâna trecută de preşedintele Klaus Iohannis, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Prefectului judeţului Tulcea i-a fost conferit Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă”, în grad de Cavaler, cu însemn pentru civili. Distincţia a fost acordată în semn de apreciere pentru contribuţia importantă adusă la îndeplinirea cu succes a misiunilor specifice MAI.

„Conferirea Ordinului <<Bărbăţie şi Credinţă>> reprezintă pentru mine o deosebită onoare. Chiar dacă acest Ordin mi-a fost acordat mie, personal, toate rezultatele au fost posibile datorită unei colaborări constructive între toţi factorii decizionali de la nivel naţional, judeţean şi local”, ne-a declarat prefectul Alexandru Dan Munteanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ”, în grad de cavaler, celor mai buni dascăli ai României, printre care se numără şi Adnana Mihaela Pătrăşcoiu, profesor de limba franceză la Şcoala Gimnazială Sfântu Gheorghe.

„Pentru mine este o surpriză. Probabil că este rezultatul anilor de activitate în aceeaşi şcoală, alături de copii. Este uşor să ajungi în vârf, dar mai greu este să te menţii acolo, deci va trebui să fac acest lucru”, ne-a declarat Adnana Mihaela Pătrăşcoiu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.