Bazinul Didactic de Înot din municipiu este din nou funcţional începând de ieri, după ce au fost remediate problemele tehnice apărute în luna decembrie, a anunţat Primăria Tulcea.
„Personalul DIAP s-a asigurat că bazinul îndeplineşte toţi parametrii pentru ca înotătorii să se poată bucura de condiţii optime, fapt confirmat şi de buletinul de analiză a apei sosit ieri de la laborator”, a transmis, ieri, Primăria Tulcea.
Bazinul a fost închis în data de 20 decembrie, în urma defectării pompei de dozare a clorului, fiind necesară achiziţionarea şi instalarea unei noi pompe.
Locaţia a beneficiat, în luna septembrie a anul ui trecut, cu bani de la bugetul local, de reabilitarea integrală a ţevilor, duşurilor, toaletelor şi a ventilaţiei, care nu au fost înlocuite niciodată de la inaugurare.
Bazinul de înot a fost dat în folosinţă în urmă cu circa 10 ani, săptămânal câteva sute de copii beneficiind de cursuri de iniţiere.