Inaugurarea bustului poetului naţional Mihai Eminescu va avea loc mâine, începând cu ora 12.00, în parcul TAVS din municipiu.

„Ridicat la iniţiativa Consiliului Local al Municipiului Tulcea, monumentul, creaţie a sculptorului Romeo Protopopescu, va fi dezvelit cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, în Parcul TAVS, intrarea dinspre strada Concordiei”, transmite Primăria Tulcea.

Ideea de a realiza bustul lui Mihai Eminescu a aparţinut consilierilor locali, iar Primăria municipiului a comandat lucrarea la finele anului 2019.

La mijlocul anului următor, Primăria municipiului Tulcea a comandat un nou bust al poetului, după ce specialişti ai unei comisii de specialitate de pe lângă Ministerul Culturii au stabilit că prima lucrare nu corespunde din punct de vedere artistic şi fizic, iar autorii acesteia nu au răspuns solicitării autorităţii locale de a o reface.

Spectacol la Teatrul ,,Jean Bart”, de Ziua Culturii Naţionale

Tulcenii sunt invitaţi mâine, de Ziua poetului Mihai Eminescu, la un spectacol organizat la Teatrul ,,Jean Bart” din municipiu, unde intrarea va fi liberă.

Cu prilejul împlinirii a 173 de ani de la naşterea poetului naţional, pe scena Teatrului ,,Jean Bart”, de la ora 18.00, tulcenii vor putea vedea Opera într-un act ,,Luceafărul” de Nicolae Bretan, pe versuri de Mihai Eminescu. Este vorba de o producţie a Teatrului Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” – Galaţi.

„Ideea regizorală aparţine regretatului Maestru Emil Pinghiriac, punerea în scenă revenind discipolului său, tenorul Adrian Mărginean. Soliştii, orchestra şi corul teatrului vor evolua sub bagheta dirijorului clujean Cristian Sandu”, transmit reprezentanţii Teatrului ,,Jean Bart”.

„Eminescu, o stea nemuritoare” – spectacol omagial la Biblioteca Judeţeană

Biblioteca Judeţeană „Panait Cerna” Tulcea, în parteneriat cu Liceul de Arte „George Georgescu”, organizează luni, începând cu ora 10.00, în sala de festivităţi a bibliotecii, spectacolul omagial intitulat „Eminescu, o stea nemuritoare”.

La eveniment vor participa elevi de la specializările Muzică şi Arta Actorului.