Primăria Tulcea va semna săptămâna viitoare contractul cu firma care va confecţiona un număr de 20 de autobuze electrice, în primăvara acestui an urmând să fie puse în probă primele dintre vehicule.

„Săptămâna viitoare vom semna contractul cu firma care va confecţiona cele 20 de autobuze electrice. Este aceeaşi firmă care a câştigat licitaţia şi pentru cele 10 autobuze prin proiectul derulat de Ministerul Mediului. Primele autobuze electrice vor fi puse în probe în această primăvară, după ce vom construi prima staţie electrică de încărcare”, ne-a declarat, ieri, la finele conferinţei PNL Tulcea, primarul Ştefan Ilie.

Printre lucrările care sunt prevăzute în cadrul aceluiaşi proiect se află reabilitarea a patru străzi importante din oraş, străzile Isaccei, Eternităţii, Mahmudiei şi Babadag, şi înfiinţarea de staţii de călători şi a unui depou. Valoarea totală a acestui proiect a fost estimată la 98.217.383,15 lei.

Un alt proiect destinat modernizării parcului auto al societăţii Transport Public SA vizează achiziţia a 10 autobuze electrice, a trei staţii de încărcare rapidă şi a 10 staţii de încărcare lentă, iar în cazul acestuia Primăria municipiului Tul-cea a semnat, în 2021, contractul de finanţare în valoare de 38.655.079,5 lei, liderul de proiect fiind Ministerul Lucrărilor Publice.

În cadrul conferinţei, primarul Ştefan Ilie a prezentat o serie de investiţii care se vor de-rula începând din primăvara acestui an.

„Cel puţin două proiecte de asfaltare străzi vor începe în primăvară. La sfârşitul anului trecut am emis autorizaţii de construire pentru cele două proiecte. În perioada imediat următoare va începe asfaltarea străzii Păcii. În această perioadă terminăm ultimele elemente de infrastructură subterană, canalizarea fiind înlocuită în proporţie de 99% şi mai avem de făcut câteva racorduri. Tot în primăvară va începe reabilitarea străzilor Eternităţii şi Mahmudiei, în cadrul unui program european. Va fi înlocuită piatra cubică cu asfalt. Vom încerca să facem parteneriate cu zona privată care fac proiecte pentru promovarea turismului pentru a folosi piatra cubică în zona în care investesc în municipiu. Pentru acest proiect este emisă autorizaţia de construire”, a declarat Ştefan Ilie.

Edilul a menţionat faptul că până în prezent administraţia locală a obţinut finanţare europeană pentru mai multe investiţii care cumulează aproape 30 de milioane de euro şi se află în evaluare alte proiecte de peste 60 de milioane de euro.

„Am obţinut finanţare pe FLAG şi vom începe acum achiziţia unei ambarcaţiuni care să facă transportul între Tulcea şi Tudor Vladimirescu. Este vorba de o navă electrică cu capacităţi de încărcare solară, în valoare totală de 1.476.000 lei exclusiv TVA. Vrem să facem achiziţia cât mai repede, deoarece aceste ambarcaţiuni nu le iei dintr-un magazin, ci se construiesc în  urma achiziţiei”, a spus Ştefan Ilie.

Primarul a anunţat şi faptul că Primăria Tulcea a realizat împreună cu CJ Tulcea un parteneriat pentru realizarea complexului memorial Ivan Patzaichin.

„Ieri am perfectat împreună cu CJ Tulcea şi Asociaţia Ivan Patzaichin un parteneriat pentru realizarea complexului memorial. Este o lucrare de circa 6 milioane de lei inclusiv TVA, suportată în mod egal de Primăria Tulcea şi CJ”, a subliniat Ştefan Ilie.

Subprefectul Geanina Terci: Avem o problemă cu secretarul general al Prefecturii

Prezentă la conferinţa PNL, subprefectul Geanina Terci a declarat faptul că până la sfârşitul anului 2022 va încerca să rezolve  cele peste 400 de cereri pe fond funciar.

„Unul dintre lucrurile pe care le-am făcut în momentul în care am încercat să organizez operaţiunile de soluţionare a cererilor pe fondul funciar a fost inventarierea acestora. Am găsit aproximativ 130 de cereri formulate de către petenţii din judeţul Tulcea mai vechi de anul 2020. Am găsit rătăcite din 2011 şi 2012. Eu împreună cu Serviciul juridic ne-am fixat ca prioritate soluţionarea cererilor vechi şi un target de 3-4 luni în acest scop. Până la sfârşitul anului 2022 vom încerca să aducem la zi cele peste 400 de cereri pe fond funciar, astfel încât să nu mai avem nici un fel de reclamaţie din partea cetăţenilor. Sunt multe cereri incomplete care sunt trimise de comisiile locale de stabilire a dreptului de proprietate din judeţ. Fiecare cerere necesită foarte mult timp de studiu şi din această cauză nu pot fi onorate cu celeritate toate. De când sunt în Prefectură, am soluţionat circa 30% din cereri, adică în jur de 82 de hotărâri ale comisei soluţionate în două luni, în condiţiile în care în tot anul 2022 media a fost de 20 de cereri pe lună”, a declarat Geanina Terci.

Printre problemele cu care se confruntă Prefecturii Tulcea, subprefectul a enumerat sediul în care instituţia funcţionează, lipsa unei arhive digitale şi întârzierea numirii unui secretar general.

„Sunt şi probleme pe care le avem ca şi instituţie, şi mă refer la sediul în care funcţionăm, care aparţine unei societăţi particulare, ceea ce frizează puţin legea. Consider că suntem din ce în ce mai aproape cu demersurile pe care le-am făcut pentru a putea materializa această dorinţă a noastră, de a avea un sediu. Sunt conjuncturi complicate, pentru că nu suntem noi factorii decidenţi sau cei care avem fondurile necesare pentru a face o investiţie. Au fost probleme şi cu identificarea unui spaţiu corespunzător, pentru că serviciile de Paşapoarte şi de Permise de conducere, ce ne sunt subordonate şi care funcţionează şi ele într-un spaţiu insuficient. Dorinţa noastră este să găsim un spaţiu în care să putem funcţiona împreună. Noi sperăm ca până la sfârşitul anului să materializăm aceste demersuri care sunt din ce în ce mai bine conturate. O altă problemă este arhiva digitală, care nu există. Este un proiect pe care noi l-am întocmit foarte bine, dar doar prin fonduri PNRR putem accesa banii necesari. Mai avem o problemă cu secretarul general al Prefecturii, pentru că noi suntem într-o coaliţie între cele două partide, iar convenţia a fost ca secretarul să aparţină PNL. Se întârzie numirea secretarului general. Momentan avem un secretar general interimar în persoana şefului Serviciului juridic. Sperăm că se va rezolva şi această problemă, pentru că aşa ar fi corect să se funcţioneze într-o alianţă unde lucrurile au fost stabilite principial destul de clar”, a precizat Geanina Terci.

Legat de spaţiul dedicat serviciilor Paşapoarte şi Permise de conducere, primarul Ştefan Ilie a menţionat ca posibilă locaţie complexul în care se află Consiliul Judeţean şi Primăria Tulcea.

„În privinţa sediului Prefecturii, sunt convins că printr-o cooperare cu Primăria Municipiului Tulcea şi a Consiliului Judeţean se pot găsi soluţii. Serviciile Paşapoarte şi Permise de conducere, fiind în nişte zone centrale, creează o aglomerare a străzii Isaccei, de exemplu, care nu a fost construită de la început cu posibilităţi de lărgire. Poate ar trebui să găsim o soluţie ca cel puţin cele două servicii să îşi desfăşoare activitatea în locuri situate mai la periferia oraşului, în sensul bun, cu toate utilităţile pe care le putem pune la dispoziţie, pentru a nu mai aglomera centrul cu maşini şi cetăţeni. Întregul complex care ţine de CJ şi Primărie a fost construit iniţial pentru a gestiona toate serviciile publice. Sunt convins că s-ar putea găsi şi acolo nişte spaţii suficiente, cum este clădirea dintre Primărie şi CJ. Primăria este în proces de reabilitare şi va rămâne acel spaţiu unde, dacă s-ar putea instala Prefectura, cred că toţi ce-tăţenii ar avea instituţiile de bază într-un singur loc”, a spus Ştefan Ilie.

Deputatul liberal George Şişcu a abordat subiectul alegerilor PNL la nivel naţional.

„Până la sfârşitul lunii martie trebuie să se ţină alegerile la nivel naţional pentru organizaţiile de femei, de vârsta a treia şi cele ale oamenilor de afaceri. În perioada imediat următoare ne vor fi transmise numărul de membri cu care fiecare organizaţie judeţeană participă la şedinţele de alegeri”, a precizat George Şişcu.

Deputatul liberal Michael Gudu a făcut precizări cu privire la legile educaţiei, pensiile speciale şi comasarea alegerilor din anul 2024.

„Printre priorităţile noii sesiuni parlamentare, pe ordinea de zi se află două proiecte importante. Este vorba de legile educaţiei şi jalonul cu privire la pensiile speciale. PNL îşi menţine punctul de vedere conform căruia pensiile trebuie să se bazeze doar pe principiul contributivităţii. În ceea ce priveşte legile educaţiei, în spaţiul public se doreşte o amânare a lor pentru a se rediscuta mai multe chestiuni observate de PSD. Sunt convins că se vor găsi numitori comuni la aceste probleme şi lucrurile vor intra pe procesul final legislativ. Una dintre variante este comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale, un punct de vedere pe care PNL l-a agreat şi va căuta soluţii. A doua variantă este comasarea alegerilor parlamentare cu cele prezidenţiale”, a su-bliniat Michael Gudu.