Tulcenii din mai multe zone ale oraşului vor avea la dispoziţie, pentru a arunca gunoiul, ecoinsule digitalizate subterane, în care se vor putea depune deşeurile pe categorii, astfel încât acestea să poată fi reciclate.
Primăria Tulcea a stabilit deja amplasamentele pentru cele 100 de insule ecologice digitalizate care vor fi montate în mai multe zone ale oraşului, în cartiere precum Vest, E3, Dallas, Lotizare, I.L. Caragiale şi principalele artere din municipiu.
Aceste ecoinsule vor permite colectarea selectivă a deşeurilor, iar fantele unde se va arunca gunoiul vor putea fi deschise cu ajutorul unor carduri de acces.
Proiectul administraţiei locale prevede montarea de insule subterane cu containere individuale pe străzile: Păcii bloc M1, staţia de pompare Casa Cărţii (str. Portului nr. 34), Isaccei – staţia de pompare Casa Cărţii, Victoriei – Casa Armatei – str. Progresului, cartier E3 – str. Pelinului şi Aleea Sulfinei, Gavrilov Corneliu – Piaţa Nouă, cartier E3 – Str. Meduzei bl. 7, Piaţa Mircea cel Bătrân.
Insule supraterane compuse din 5 containere supraterane staţionare vor fi amplasate în: cartier I.L.Caragiale – str. Labirintului bl. C3A, cartier I.L.Caragiale – str. Aleea Păunului bl. R2-J6 (cimitir), str. Babadag Bl. 1 Poşta, str. 1848 – Magazin Penny – parcare, str. Podgoriilor bl. 13, str. Podgoriilor bl. 11, str. Victoriei – Bloc Pelican – intrare în parc, str. Păcii Parcare Hotel Egreta, cartier Vest – str. Constructorilor bl. I3, cartier Vest – str. Constructorilor bl. I3, cartier I.L.Caragiale -ANL Penny, cartier I.L.Caragiale – SC Nusa SRL, cartier I.L.Caragiale – Pizzeria Venezia, cartier C5 – str. Plevnei nr. 45 bl. D7, str. Grădinarilor – str.Prislav – staţie de autobuz Gelco, cartier E3 – str. Antenei-garaje, str. Spitalului – Spital TBC, cartier Vest – str. Tineretului – stadion, cartier Dallas – str. Viitorului nr. 65 bl. S sc. A.
Insule supraterane încasetate cu 5 containere de câte 1.1 metri cubi se vor monta în: cartier I.L.Caragiale – str. I.L.Caragiale (Rosmarin), cartier I.L.Caragiale – str. I.L. Caragiale Bl. C1B, cartier I.L.Caragiale – str. Alba Iulia nr. 7, cartier Dallas – str. Viitorului – lângă Hotel Eden, cartier E3 – Aleea Socului, str. Sabinelor bl. C3 – C5, str. Sabinelor bl. C9, str. Isaccei – Sala de sport bl. I 11, str. Alunişului – Restaurant Marinarul, str. Alunişului nr. 9 bl.E1, str. Alunişului nr. 18 bl.F6, str. 1848 – str. Venus – parc, str. 1848 – str. Biruinţei, str. Podgoriilor bl. 10, str. Victoriei – str. Scării – str. M. Eminescu, cartier I.L.Caragiale – str. Eternităţii Nr. 15, cartier E3 – str. Pelinului Bl. 3, str. Babadag nr. 119 -Banca Transilvania, cartier Vest – Aleea Ecoului nr. 4 bl. U5, cartier I.L. Caragiale – str.Războieni nr. 2, cartier I.L. Caragiale – str. Alba Iulia bl. J3-J5, cartier I.L.Caragiale – Intrarea Magnoliei bl.C3C, cartier I.L.Caragiale – str. Miron Costin – Aleea Mugurel bl. K1, str. Plevnei nr. 45 bl. D3 – D9, str. Babadag – Tipografia Tipo-Media, str. Victoriei Bloc 9, str. Victoriei Bloc 5, str. Victoriei Bloc 3, str. Victoriei Bloc 1, cartier E3 – Aleea Pinului, cartier E3 – Aleea Cristina bl. 9 (MAPN – SC Narcisa Mob Design SRL), cartier E3 – Aleea Cristina bl. 5, str. Spitalului – U.M. – D.I.A.P., str. Spitalului – ANL -Fost Târg de Toamnă, cartier Vest – str. Constructorilor bl. U2, cartier Vest – Aleea Ghiocelului bl. Z10, cartier Dallas – str. Viitorului bl. C1, cartier Dallas – str. Navaliştilor bl. B3, cartier Lotizare – str. Izvorului – ANL, cartier Lotizare – str. Livezilor – punct colectare 1, Punct colectare – cartier Lotizare – str. Livezilor – punct colectare 2.
Obiectivul insulelor ecologice informatizate este de a colecta şi reintroduce în circuitul de producţie o cantitate cât mai mare de materiale reciclabile şi de a scădea semnificativ cantitatea de deşeuri reziduale depozitate în final la groapa de gunoi a oraşului.
Proiectul depus de Primăria Tulcea prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a obţinut finanţare în valoare de 1.849.928 euro, inclusiv TVA.