Pescuitul în scop comercial şi recreativ/sportiv pe Dunăre, în apele care constituie frontieră de stat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, precum şi în sectorul care constituie frontieră cu Bulgaria s-a reluat începând de joia trecută, potrivit ordinului de prohibiţie a pescuitului din acest an emis de Ministerul Agriculturii şi cel al Mediului.

Din păcate, potrivit preşedintelui Federaţiei Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării, Dan Verbina, în sectoarele din perimetrul localităţilor aflate pe braţul drept al Dunării nu se poate pescui, din cauza zecilor de nave de transport cerealier, ancorate mai mult pe partea românească.

„S-a dat drumul la pescuit pe sectorul de frontieră cu Ucraina, dar între Grindu şi mai jos de Isaccea sunt probleme din cauza navelor care transportă cereale, ancorate mai mult spre malul românesc, ceea ce face foarte dificil pescuitul la setcă, deşi ucrainenii pescuiesc liniştiţi pe malul lor. La Orlovka s-a construit un terminal de cereale, lucru care a aglomerat numărul de nave staţionare. Iarăşi, pe Braţul Chilia, începând cu Izmail şi până după Pardina, este plin de nave care aşteaptă să încarce produse agricole. Practic, pescarii nu prea au unde să îşi desfăşoare activitatea. Nu putem spune dacă este sau nu peşte, din moment ce nu avem activitate. Soluţia ar fi organizarea modului în care se parchează aceste nave, dar n-are cine. Când am cerut compensaţii pentru pierderile de anul trecut, ni s-a răspuns că nu am fost afectaţi, nici acum nu ne aude nimeni”, ne-a declarat Dan Verbina.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.