Printre măsurile luate în calcul de Guvern, se numără şi creşterea TVA-ului în domeniul HoReCa de la 9 la 19%, sau mărirea impozitului pe venit de la 1 la 3%.

Vestea nu este bună pentru patronii teraselor şi restaurantelor tulcene, care abia îşi ţin afacerile funcţionale.

Raluca Cacencu, antreprenor şi reprezentantul Organizaţiei Patronale a Operatorilor  HoReCa  din Tulcea, spune că acest set de măsuri fiscale ar avea efecte devastatoare asupra afacerilor din oraş, care se confruntă cu probleme grave deja de ani buni, şi că este foarte probabil ca unele să se închidă definitiv.

„Noile măsuri propuse pentru mediul de afaceri din HoReCa înseamnă, în primul rând, o triplare a impozitului pe venit, în condiţiile în care, anul trecut, marile companii au plătit 0,8% din venituri, nici măcar 1%, pentru că acestea au grijă să externalizeze profitul. În al doilea rând, după cum reiese din draft, impozitul se va plăti în avans în trimestrul IV. Guvernul vrea să introducă ajutorul, dar nu ştiu dacă se va întâmpla. Este clar că toată lumea va fi nevoită să reducă personalul, pentru că nu vom avea de ales. În mod sigur, o parte din antreprenori vor închide afacerile. În plus, dacă se menţine draftul, PFA-uri dispar, căci nu mai au niciun sens. Iar, o problemă pe care o remarc este dubla, tripla impozitare la sănătate. Asta înseamnă că dacă ai mai multe surse de venit trebuie să plăteşti sănătate. Plăteşti sănătatea, dar când mergi la spital nu sunt doctori, nu sunt paturi, nu ai niciun ajutor. Cumva, statul pedepseşte pe cel care munceşte mai mult”, ne-a declarat Raluca Cacencu.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.