Suntem în plin sezon estival, însă vapoarele şi bărcile care coboară spre punctele de interes din Delta Dunării nu mai sunt atât de pline cu turişti ca în anii trecuţi, nici măcar în weekenduri. Delta Dunării este destinaţia ideală pentru cei care îşi doresc o vacanţă în natură şi care apreciază gastronomia locală şi tradiţiile, însă este o zonă turistică tot mai costisitoare. Mulţi operatori de turism din Deltă sunt nemulţumiţi de gradul de ocupare sub 50%, prea puţine unităţi având capacitatea de cazare acoperită. În timp ce unii dau vina pe războiul din apropiere, cei mai mulţi hotelieri cred că puterea de cumpărare scăzută a românilor este principala cauză.

Şi preşedintele Patronatului în Turism din Delta Dunării, Daniel Iluşcă, crede că turiştii români nu vin în deltă din cauza lipsei banilor, subliniind că războiul de la graniţă nu constituie o ameninţare pentru zona noastră.

„Economia este principalul motiv pentru care nu sunt turişti pe baltă. În orice discuţie cu un om de afaceri se poate trage concluzia că, de la depozite şi până la construcţii şi alimentaţie publică, nimic nu funcţionează bine, şi asta se întâmplă din cauza creşterii de preţuri, a scăderii vânzărilor, lucruri care au venit în tandem. Salariile nu au crescut o dată cu preţurile, iar oamenii au rate, au facturi, obligaţii, şi atunci este firesc să îşi limiteze cheltuirea banilor pe timpul liber. Vacanţele sunt un lux pe care tot mai puţini români şi-l permit. Nu consider că războiul din Ucraina influenţează cu ceva turiştii. Am prieteni la Ismail şi Odesa şi ei spun că viaţa acolo continuă în mod normal, ba chiar e mai animată decât la noi”, ne-a declarat Daniel Iluşcă.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.