Două proiecte din România au fost alese câştigătoare la Premiile Europene pentru Patrimoniu. Este vorba despre Călăuzele Apelor, o iniţiativă pentru copii derulată în Delta Dunării, care a fost premiată la categoria Educaţie, formare şi meşteşug şi  Via Transilvanica, cel mai lung traseu de drumeţii din ţara noastră (1.400 km), distins la categoria Implicare civică şi conştientizare.

În ceea ce priveşte Călăuzele Apelor, juriul şi-a motivat distincţia astfel: „Prin implicarea copiilor ce provin din cinci grupuri etnice, proiectul Călăuzele Apelor (Pathfinders of the Waters) contribuie la integrarea culturală a copiilor din medii diverse. Barca este atât centrul fizic al proiectului, cât şi un simbol puternic care ajută la stimularea înţelegerii ecosistemului mai larg al Dunării”. În plus, experţii au apreciat replicabilitatea proiectului, care conectează mai multe comunităţi europene.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.