Primăria Tulcea a anunţat că a început amenajarea rosarium-ului din municipiu. Rosarium-ul va fi situat pe malul Lacului Ciuperca, pe peluza situată între Insulă şi Moara de vânt, pe o suprafaţă de 5330 mp.

„Proiectul peisagistic a fost realizat de unii dintre cei mai respectaţi arhitecţi peisagişti din ţară, specialişti reuniţi sub umbrela rpr – Birou de Studii Contemporane”, a precizat Primăria Tulcea.

În rosarium se vor planta 7450 fire de trandafir din 150 de soiuri, 52 arbori – arţari argintii, 888 arbuşti şi 589 plante erbacee perene, iar terenul va fi dotat cu sistem de irigaţie prin picurare şi aspersie.

Grădina va fi mobilată cu 75 bănci, iar aleile nu vor fi betonate, ci din pietriş compactat cu nisip. De asemenea, se va moderniza şi sistemul de iluminat.

Intenţia a fost făcută publică încă din primăvară, iar ieri, în vederea pregătirii terenului pentru amenajare, a fost necesară transplantarea celor 19 pini aflaţi în acest perimetru: 10 sunt relocaţi în Parcul Veolia şi nouă în Parcul Personalităşilor.

„Întreaga operaţiune de transplantare s-a făcut cu respectarea tuturor obligaţiilor pentru protecţia mediului, în această privinţă fiind purtată o corespondenţă cu Agenţia pentru Protecţia Mediului încă din luna iunie”, a transmis Primăria Tulcea.

Rosarium-urile, adevărate colecţii formate din mii de trandafiri din diverse soiuri, sunt amenajări peisagistice spectaculoase, proiectate sub forma unor grădini publice în care se află şi alte aranjamente florale şi arboricole, aminteşte autoritatea locală.

„În oraşele care deţin astfel de grădini încântătoare de trandafiri, acestea au devenit repere urbanistice foarte apreciate de locuitori, aşa cum este cazul rosariumu-lui Grădinii Botanice din Iaşi sau a celui din Timişoara, cunoscut sub de-numirea de Parcul Rozelor, amenajat în anul 1891”, a precizat Primăria Tulcea.