Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat joi, 1 februarie, că s-a luat decizia declarării stării de alertă epidemiologică în urma înregistrării, timp de trei săptămâni consecutiv, a numărului mare de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii).

Deocamdată la Tulcea, situaţia nu pare alarmantă, fiind înregistrate doar 62 de cazuri de gripă.

DSP precizează că, în comparaţie cu sezonul trecut, au fost înregistrate mult mai puţine cazuri de gripă, infecţii virale ale căilor respiratorii superioare (IACRS) şi pneumonii.

În luna ianuarie, DSP Tulcea a  monitorizat 1.625 de persoane care au suferit de IACRS, 87 dintre ele având nevoie de spitalizare. Alţi 267 de tulceni au fost înregistraţi în evidenţa DSP Tulcea cu pneumonie, 140 dintre ei având nevoie de tratament în spital. Din cele 56  de cazuri de gripă înregistrate în ianuarie, 41 de persoane au fost internate la spital.

Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.