Consilierii locali ai municipiului Tulcea au aprobat, săptămâna trecută, în timpul şedinţei de plen, hotărârea privind schimbarea denumirii Complexului Sportiv „Delta” în Complexul Sportiv „Delta – Gheorghe Iamandi”.

După un moment de reculegere în memoria marelui fotbalist, primarul Ştefan Ilie a spus câteva cuvinte despre viaţa lui Gheorghe Iamandi, arătând că este un model sportiv pentru generaţiile tinere de fotbalişti.

„Gheorghe Iamandi a trăit pentru fotbal, sport în care a regăsit valori. Prin fotbal şi-a trăit toată viaţa, cu prietenia, modestia, spiritul de echipă şi respectul faţă de toţi cei din jur. Dincolo de activitatea remarcabilă din terenul de fotbal, domnul Gheorghe Iamandi a fost un mare caracter, a stat deoparte de latura găunoasă a fenomenului fotbalistic, iar atunci când a avut ocazia să se implice în fotbalul adevărat, nu a ezitat. Nu a fost o vedetă a fotbalului, sunt convins că nici nu a urmărit acest lucru, însă, cu siguranţă este un model al fotbalului. Un model sportiv pentru tinerele generaţii de fotbalişti, dar şi un exemplu de integritate şi dăruire pe care, dacă sportivii îl vor urma, fotbalul tulcean va renaşte pe baze sănătoase. Nu de competiţii de milioane de euro avem nevoie, ci de caracterul sănătos al acestora. De acum înainte, poarta de la intrare a stadionului va avea inscripţionat numele său. Indiferent de calitatea pe care o avem când vom păşi pe stadion, avem datoria să ne ocupăm de fotbal şi de sport în spiritul lui Gheorghe Iamandi, să jucăm fotbal în spiritul lui Gheorghe Iamandi, să admi-nistrăm fotbalul în spiritul lui Gheorghe Iamandi”, a spus primarul Ştefan Ilie.

Şi consiliera PSD Andaluzia Luca şi-a exprimat regretele pentru pierderea marelui sportiv Gheorghe Iamandi, care i-a fost vecin.

„Eu aş dori să vorbesc în calitate de vecin de scară de bloc cu nea Gică Iamandi. Pot să spun că aproape opt ani de zile ne-am întâlnit aproape zilnic pe scara blocului şi aş vrea să vă spun ce tată şi ce soţ minunat era. Şi în afară de lucrul acesta, era un vecin extraordinar care întotdeauna te ajuta să cari şi sacoşa dacă era mai încărcată, tot timpul te întreba ce faci şi avea un zâmbet pe buze şi tot timpul îţi dădea şi un sfat, mai ales că eu eram venită în 96 în Tulcea şi nu cunoşteam prea mulţi oameni la momentul respectiv. Faţă de Amelia şi Robert, care sunt în sală în ziua aceasta, avea o preţuire nemaipomenită şi tot timpul protector, dar şi faţă de noi, un fel de copii ai dânsului de pe scara blocului. Am un singur regret, aşa cum spunea şi soţia domniei sale, că deşi înţeleg că s-au făcut demersuri, timpul nu a fost în favoarea dânsului, acest demers de denumire a acestui stadion să-i poarte numele. Şi dai într-adevăr, merită lucrul acesta, s-a dăruit fotbalului, dar în special familiei”, a declarat Andaluzia Luca.

Consilierul PNL Stere Şacu şi-a declarat regretul faţă de dispariţia prematură a marelui fotbalist în calitate de fost coleg, jucând împreună 7 ani.

„Sunt cel mai în măsură să vorbesc despre Gică Iamandi, pentru că am jucat vreo şapte ani împreună. În ianuarie 1976, Gică Iamandi a venit la Delta Tulcea şi am jucat amândoi în echipă. În 1978 eu am plecat la facultate, el a plecat în 1979 la FC Olt în liga întâi, de acolo a urmat mai mulţi ani la FC Olt, după aceea l-a luat Dinamo în 1983, unde a avut şi rezultatele pe care le-a avut. În 83 eu m-am întors de la facultate, iar Gică Iamandi s-a întors în 86 în Tulcea, la Delta Tulcea. Datorită şi lui Gică Iamandi am rămas în Tulcea şi am jucat împreună încă 5 ani. Gică Iamandi nu este numai un bun coleg, el a fost şi un bun prieten pentru că până în ziua de azi am rămas prieteni, am avut multe lucururi frumoase în comun. De aceea mă alătur şi eu colegilor mei şi trebuie să spun că regret enorm această dispariţie prematură a bunului meu prieten, Gică Iamandi”, a declarat Stere Şacu.

Fostul atacant Gheorghe Iamandi a murit pe 6 februarie, cu doar 2 luni înainte de a împlini vârsta de 67 de ani, răpus de o boală cumplită care l-a măcinat în ultimii ani.

Gheorghe Iamandi, născut pe 7 aprilie 1957, Gheorghe Iamandi a evoluat şi la Dinamo, dar şi la FC Olt Scorniceşti, CS Târgovişte, aSC Bacău, Petrolul Ploieşti, Delta Tulcea fiind ultima sa echipă ca jucător, din activitatea de fotbalist retrăgându-se în 1989. A făcut parte din echipa Dinamo Bucureşti care a ajuns în semifinale, în sezonul Cupei Europei 1983 -1984.

După ce şi-a încheiat cariera de jucător, Iamandi a fost manager la clubul de fotbal Delta Tulcea.