Mai multe manifestări sunt programate a avea loc în municipiul Tulcea pe 1 iunie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Tinerii tulceni vor putea alege din multitudinea de activităţi organizate de autorităţile locale implicate.

Petrecerea va începe din seara aceasta de la ora 18.00, unde Primăria Tulcea împreună cu Let’s Go Dance au pregătit o serie de spectacole care vor ţine timp de trei zile în Piaţa Civică. Astfel, Let’s Go Dance va da startul distracţiei, urmând ca de la ora 20.00 să concerteze artistul Juno. Mâine, de Ziua Internaţională a Copilului cei mici se vor putea bucura, de la aceleaşi ore, de reprezentaţia celor de la Let’s Go Dance, urmând ca pe scena din Piaţa Civică să urce artistul Dorian Popa. Distracţia va continua şi duminică, de la aceleaşi ore, în deschidere fiind tot cei de la Let’s Go Dance, urmând ca pe scenă să urce artistul Sonny Flame.

De asemenea, sâmbătă, pe 1 iunie 2024, toţi copiii sunt aşteptaţi la Ziua Bucuriei în Piaţa Civică din Tulcea, la un eveniment organizat de Consiliul Judeţean Tulcea şi Primăria Municipiului Tulcea.

Începând cu ora 10.00, cei mici sunt invitaţi să ia parte la spectacole de teatru, la dresajul canin oferit de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Tulcea. De asemenea vor avea la dispoziţie o cabina foto, se vor putea picta pe faţă, vor avea parte de un spectacol de baloane modelabile şi multe alte surprize. Totodată, cei mici vor putea vedea expoziţia de tehnică specifică de intervenţie a Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Pe scena din centrul oraşului, cei mici, dar şi cei mari se vor bucura de un recital oferit de Anca Ţurcaşiu. Evenimentele organizate de Consiliul Judeţean Tulcea şi Primăria Municipiului Tulcea se vor încheia cu spuma pary şi artificii de zi cu pudră colorată.

De asemenea, tot de ziua lor, toţi copiii vor beneficia de acces gratuit la toate muzeele din reţeaua Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea.