Partidul Naţional Liberal (PNL) Tulcea a organizat vinerea trecută, 21 iunie, o conferinţă de presă, la sediul de pe Concordiei, tema principală fiind rezultatele alegerilor locale. În cadrul conferinţei au luat cuvântul primarul Ştefan Ilie şi parlamentarii George Şiscu şi Michael Gudu.
„A fost o campanie şi un vot pe care le consider atipice faţă de alte campanii prin care am mai trecut. Eu am mai candidat, asta este a şasea oară când particip la campaniile electorale locale. Pot să spun că întotdeauna ele au fost diferite prin modul de a face campanie, prin toate lucrurile care au angrenat forţa partidelor sau a candidaţilor. Poate şi acum, pentru că au fost comasate cu europarlamentare, reprezintă o noutate pentru noi şi pentru clasa politică, pentru că este prima dată în istoria postdecembristă când comasăm doua tipuri de alegeri diferite, pentru parlamentul european şi pentru administraţia locală”, a spus în deschiderea conferinţei preşedintele PNL Tulcea, primarul municipiului Ştefan Ilie.
Edilul reales a făcut o scurtă trecere în revistă a rezultatelor obţinute de Partidul Naţional Liberal la alegerile din 9 iunie.
„Nu este un rezultat care să mă mulţumească sau care să ne mulţumească pe noi, pentru că am fi vrut să câştigăm şi Consiliul Judeţean şi cele mai multe primării. Trebuie să încep cu partea asta nu tocmai bună a rezultatelor, pentru că aşa este corect. Din păcate, am obţinut un rezultat mai slab decât al PSD-ului. Pot să spun că au fost nişte surprize în unele localităţi, dar mai ales în municipiu, care ne dau de gândit în perspectiva alegerilor viitoare. Am câştigat în municipiu aşa cum ştiţi, eu ca şi candidat, am pierdut însă la Consiliul Local şi la Consiliul Judeţean înregistrând un scor mai mic decât ne aşteptam. PSD a obţinut 8 consilieri locali, PNL 6 consilieri locali, AUR 4, ADU 2 şi unul SOS. La Consiliul Judeţean am obţinut 11 consilieri, faţă de 13 cât aveam în mandatul în curs, PSD a obţinut 13 şi AUR 6. Am avut înainte de alegeri 20 de primării PNL, acum avem 24, iar PSD are 25. Partea neplăcută a lucrurilor este că am pierdut oraşul Măcin, că am pierdut la Sulina, la Murighiol, la Hamcearca. În schimb am câştigat noi localităţi şi ne bucurăm pentru acest lucru şi felicităm pe noii primari aleşi la Mihail Kogălniceanu, la Baia, la Ostrov, la Valea Nucarilor, la I.C. Brătianu şi la Văcăreni”, a precizat primarul Ştefan Ilie.
Preşedintele PNL Ştefan Ilie: Electoratul liberal a taxat alianţa PNL-PSD
La nivel naţional, filiala PNL Tulcea s-a clasat pe locul 15 din punct de vedere al procentului obţinut de partid.
„Privind lucrurile frumos, pot să spun că primarii PNL vor conduce administraţia pentru mai bine de 66% din electoratul judeţului Tulcea, ceea ce este un lucru bun. Avem marea majoritate a localităţilor mari, precum oraşul Babadag şi municipiul Tulcea. Ne-am fi dorit mult mai mult. Am crezut în şansa noastră de a câştiga şi Consiliul Judeţean şi preşedinţia Consiliului Judeţean, precum şi un scor mult mai bun. Totuşi, la nivel naţional noi am obţinut peste scorul partidului cu mai bine de 2 procente peste. Suntem pe locul 15 la nivel naţional dintre toate judeţele din România şi sectoarele municipiului Bucureşti. Acum patru ani am fost pe locul 13. Văzând şi rezultatele din ţară, la oraşele mari şi la municipiile reşedinţă de judeţ, pot să concluzionez că electoratul a taxat alianţa PNL-PSD, electoratul liberal mă refer. A taxat în oraşele mari şi în municipiile reşedinţa de judeţ alianţa şi s-au îndreptat către alte partide”, a mai spus primarul municipiului.
În ceea ce priveşte formarea alianţelor la Consiliului Local şi Judeţean, edilul nu a dat informaţii concrete, spunând că mai sunt aproape patru luni în care se pot hotărî în această privinţă.
„Am o dezamăgire legată de faptul că voturile la municipiu s-au împărţit şi că ne-au plecat nişte colegi din echipă. Nu cred că suntem un judeţ cu o populaţie care să aleagă extremismul, pentru că ştim foarte bine că suntem un judeţ şi un municipiu cu foarte multe etnii care convieţuiesc foarte bine şi cred că nu extremismul a dus un procent destul de mare către partidele AUR si SOS. În privinţa modului în care se vor forma Consiliile Locale, vă spun că fiind aproape patru luni până la constituirea acestora, aceste luni lasă posibilitatea unor negocieri sau unor schimbări de situaţii. Nu aş putea să mă pronunţ acum despre modul cum văd noua configuraţie a alianţelor din Consiliul Local sau din Consiliul Judeţean”, a adăugat Ştefan Ilie.
La municipiu, Partidul Social Democrat a obţinut opt consilieri locali, PNL – şase, Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) – patru, Alianţa Dreapta Unită (ADU) – doi, iar partidul SOS Romania un consilier local. La Consiliul Judeţean, PSD a obţinut 13 consilieri, PNL – 11 şi AUR-6. De asemenea, PNL a câştigat 24 de primării, iar PSD 25.
La nivelul primarilor din judeţul Tulcea, liberalii au obţinut un scor de 40,13%. La nivelul consiliilor locale, PNL a obţinut un număr de 219 mandate, faţă de 262 obţinute de PSD.
Deputatul George Şişcu: Sunt convins că liberalii ştiu să se mobilizeze şi vom avea motive de bucurie la sfârşitul anului
Deputatul George Şişcu a vorbit despre eşecul de la alegerile locale, în care a pierdut preşedinţia Consiliului Judeţean în faţa actualului preşedinte, Horia Teodorescu, pe care l-a felicitat pentru reuşita sa.
„Aş vrea să încep prin a le mulţumi tulcenilor pentru implicarea lor în procesul alegerilor care au avut loc în 9 iunie, dar şi înainte de alegeri, în precampanie şi în campanie! Doresc să le mulţumesc pentru votul pe care ni l-au dat şi să-i felicit pe colegii mei care au câştigat primăriile şi pe noii primari din comunele unde au câştigat! Îi felicit şi pe ceilalţi primar din judeţ şi am o menţiune specială pentru organizaţia din care fac parte de la Babadag, care a câştigat primăria şi majoritatea în Consiliul Local. După înfrângerea pe care eu am avut-o acum 4 ani, iată că după o mobilizare exemplară am reuşit să întoarcem peste 600 de voturi, astfel încât să câştigăm şi Consiliul Judeţean în Babadag. Totuşi, adunate voturile nu au fost de ajuns şi am pierdut şi de data aceasta. Îl felicit pe domnul Teodorescu şi sper să facă treabă astfel încât să fie mulţumiţi tulcenii dacă tot l-au votat, să fie mulţumiţi de ceea ce face. Se pare că ce arăţi contează, nu modul cum faci, dar viaţa merge înainte şi o să ne demonstreze domnul Teodorescu că a meritat să fie ales. În rest, eu ca şi candidat m-am înscris în procentele partidului, adică am avut 29,96%, deci nu au fost diferenţe mari între voturile primite la Consiliul Judeţean şi de preşedintele Consiliului Judeţean. Noi, pe plan naţional suntem bine, suntem pe un loc onorant faţă de alte organizaţii mult mai puternice şi ca număr de membri şi ca număr de UAT-uri în judeţele mari. Sperăm să avem o analiză clară în partid, în biroul judeţean, şi să vedem unde s-a greşit, unde trebuia să lucrăm altfel. Poate n-am ales candidaţii în unele localităţi cum trebuia, poate ei n-au făcut tot ce trebuia, dar acestea sunt lucruri care fără discuţie le vom discuta în interiorul organelor de conducere ale filialei. Sper să tragem concluziile cele mai bune astfel încât la următoarele alegeri, mă gândesc aici la cele parlamentare şi prezidenţiale, să avem un rezultat cel puţin la fel de bun. Eu sunt convins că liberalii ştiu să se mobilizeze şi vom avea motive de bucurie la sfârşitul anului când vom trage linie şi vom calcula exact ce s-a întâmplat în acest an super electoral, dacă pot să mai exprim aşa”, a declarat deputatul George Şişcu.
Deputatul Michael Gudu: Noutatea este că a intrat AUR şi în Consiliul Local şi în Consiliul Judeţean
Deputatul Michael Gudu, preşedintele organizaţiei municipale, a subliniat în intervenţia sa că partidul a dus o campanie curată, fără a fi implicaţi în diverse scandaluri.
„Eu încep prin a le mulţumi celor doi candidaţi pe care i-am avut la cele mai importante funcţii eligibile din judeţul Tulcea, primarul de municipiu şi preşedintele de CJ! Vă asigur că ai mei colegi au dus o campanie foarte curată. Noi nu am fost implicaţi în tot felul de scandaluri, nu am avut o campanie negativă la adresa adversarilor. Pur şi simplu, noi am scos în evidenţă lucrurile bune pe care le-am făcut noi ca organizaţie PNL la nivel de municipiu şi de judeţ. Săptămâna trecută am avut o şedinţă la Biroul Politic Municipal în care evident că am analizat ce s-a întâmplat în municipiu, pentru că faţă de 2020 am pierdut 3 consilieri locali. Chiar dacă funcţia de primar s-a câştigat cu număr mai mare de voturi faţă de acum patru ani, la Consiliul Local am avut o scădere a numărului de voturi, drept urmare o scădere a numărului de consilieri. Însă fiind o campanie oarecum atipică, pentru că, deşi noi la nivel central eram în alianţă şi suntem în alianţă cu Partidul Social Democrat, mai ales la nivel de guvernare, în teritoriu fiecare şi-a făcut propria campanie. Sunt convins că motivul pentru care electoratul tulcean a taxat Partidul Naţional Liberal, şi aici mă refer la electoratul de dreapta, are justificare în această dualitate, când în alianţă la nivel central, când în opoziţie şi luptă la nivel local. Trecând peste aceste aspecte, credeţi-mă că organizaţia a ieşit mai întărită din această bătălie pentru că am avut de surmontat nişte chestiuni la care nu ne gândisem înainte de campanie şi care şi-au pus amprenta practic pe rezultatul final. Însă suntem o organizaţie puternică pentru că noi ne-am păstrat coeziunea echipei. Stăpânim în continuare tot ceea ce înseamnă infrastructura partidului la nivel de municipiu, pentru că suntem organizaţi. Evident că acest rezultat care nu ne mulţumeşte va primi atenţia necesară din partea conducerii pe măsură ce lucrurile sunt pe mai departe decantate şi analizate. În concluzie, îi felicit pe cei doi colegi! Eu am participat foarte mult şi în campania judeţeană alături de colegul George Şişcu şi ne-am dus în toate organizaţiile judeţene, unde n-aş fi crezut că n-o să câştigăm la cum stăteau lucrurile. Am avut destui primari care ne-au spus că s-au bazat pe oameni, iar alţi adversari s-au bazat pe alte mijloace materiale. Peste patru ani, evident că lucrurile se vor schimba din perspectiva scorului şi vom recâştiga cele două oraşe pe care le-am pierdut acum. Ca o paranteză, să ştiţi că la Isaccea s-a pierdut de către PSD primăria în favoarea AUR-ului, de altfel şi singurul UAT câştigat de acest partid la nivelul judeţului Tulcea. Însă noutatea apare că a intrat AUR şi în Consiliul Local şi în Consiliul Judeţean. Este prima dată din 2020 încoace, practic de când este înfiinţat AUR-ul, când intră cu aleşi locali şi vom vedea ce fel de politică vor face în cadrul structurilor de conducere a UAT-urilor”, a spus Michael Gudu.
Primarul municipiului a reiterat că nu va participa la campanii de denigrare, aşa cum a avut parte în mandatul său.
„Sunt mulţumit atunci când ştiu că voturile pe care le-am obţinut sunt voturi curate, pe care oamenii le-au dat convinşi că fac lucrul cel mai bun. Mulţumesc tuturor tulcenilor pentru voturile pe care le-am primit! Vreau să-i asigur pe toţi tulcenii, indiferent că m-au votat sau nu, că voi fi primarul tuturor şi în mandatul următor. În trei ani şi jumătate în care am avut o activitate pe care tulcenii mi-au confirmat-o prin vot, pot spune că nu a fost deloc uşoară, şi probabil din prima zi şi până şi în prezent a trebuit să fac faţă unor excese ale manipulărilor care s-au rostogolit în toate domeniile. Poate mulţi dintre tulceni aşteptau să fiu la fel de acid cum am avut eu parte de aciditate din partea adversarilor noştri, dar ţin să precizez că eu îmi voi păstra linia în a fi un om care să nu particip la bâlciurile pe care aceştia încearcă să le facă prin toate modurile. Voi răspunde întrebărilor şi acuzaţiilor sau manipulărilor atunci când este cazul să o fac şi nu voi participa la campanii de denigrare, aşa cum am avut eu parte în aceşti 3 ani şi jumătate”, a adăugat edilul.
Liberalii tulceni, deschişi la alianţe cu întreg spectrul politic
Întrebat dacă PNL va negocia alianţe cu AUR, de exemplu, atât la Consiliul Local cât la CJ, primarul a dat de înţeles că va fi deschis.
„Uitându-ne pe mandatele consilierilor aleşi, aceştia sunt de la noi din Tulcea. Cred că nu avem în Consiliul Local sau în Consiliul Judeţean persoane cu care nu am putea să ne înţelegem sau să discutăm. Nu avem extremişti, nu avem oameni care s-au afirmat de-a lungul timpului prin politici extreme. Sunt patru luni pe care le avem la dispoziţie şi avem posibilitatea de a discuta cu toţii. Avem foarte multe localităţi unde am pierdut la primărie la câteva voturi, de exemplu la Ceamurlia de Jos, unde colegul nostru a pierdut la 34 de voturi, iar numărul consilierilor PNL şi PSD este egal. Bineînţeles că ne dorim acolo sau în alte părţi să obţinem şi funcţii de viceprimar, pentru că asta ar crea şi o majoritate în localităţile respective şi ar fi în sprijinul cetăţenilor. Aşadar, nu vorbim doar de a face negocieri pentru Consiliul Judeţean şi pentru Consiliul Municipal şi a discutat cu ceilalţi câştigători ai mandatelor de consilieri sau cu partidele din care fac parte, vorbim de un judeţ întreg, unde primarii noştri au nevoie de suport, unde este nevoie de discuţii şi de negocieri pentru aş duce proiectele mai departe. Dacă ne uităm la membrii AUR din Consiliul Local sau din Consiliul Judeţean, o să observaţi că nu sunt figuri noi politice, marea majoritate dintre ei au fost ori membri PSD, ori PNL. Marea majoritate a hotărârilor pe care le-am propus eu, alţi consilieri, viceprimarul sau dacă au fost la iniţiative cetăţeneşti au fost votate aproape în unanimitate. Nu am avut în Consiliul Municipal decât dezbateri pentru foarte puţine din proiectele pe care le-am avut. Dezbaterile reprezintă un element fundamental al democraţiei şi atunci dacă vă uitaţi pe voturile care au fost acordate proiectelor de hotărâri o să vedeţi că peste 85% au fost votate în unanimitate”, a mai spus Ştefan Ilie.
Edilul municipiului Tulcea a menţionat faptul că îşi doreşte să meargă mai departe cu echipa câştigătoare şi că prima opţiune pentru funcţia de viceprimar va fi tot George Şinghi. De asemenea, pentru funcţia de city manager prima opţiune este Nicolae Bibu, iar pentru cea de vicepreşedinte al CJ este Mihai Huleni.
„Este firesc să mergi mai departe cu echipa câştigătoare şi avem de trecut până atunci alte teste. Prima dată sunt alegerile pentru funcţia de preşedinte al statului, şi trebuie să ne gândim la ele în primul rând. Biroul Politic Naţional a luat decizia în unanimitate pentru a avea candidat în echipă cu premier din partea PNL. La nivelul municipiului, executivul nu mai poate fi acelaşi ca cel de astăzi, pentru că un viceprimar nu mai este în mandatul următor. Îmi doresc să continui cu vicele George Şinghi şi cu city managerul Nicu Bibu. Deci, propunerea noastră pentru viceprimar va rămâne tot George Şinghi. Pentru Consiliul Judeţean, ne gândim în continuare la domnul Huleni, pentru că este vicepreşedintele în exerciţiu, este prima opţiune pe care o avem”, a declarat preşedintele PNL Tulcea.
Întrebat dacă viceprimarul Dragoş Simion a venit la serviciu în mandatul său, edilul a spus că nu prea a fost prezent, dar se va asigura pe viitor că fiecare îşi va primi banii pe merit.
„Nu ştiu dacă mai este în concediu, pot să spun că în ultimii 3 ani nu prea a venit la serviciu. Nu am vrut să victimizez acest lucru şi să las cetăţenii să vadă munca fiecăruia dintre noi, dar voi avea grijă în perioada următoare să mă asigur că fiecare dintre noi ne merităm banii pe care îi luăm de la muncă”, a adăugat primarul municipiului Tulcea.