Centrul municipiului Tulcea se transformă: pădure urbană în Piaţa Civică, esplanadă pietonală care va uni piaţa cu faleza Dunării şi amenajarea parterelor imobilelor existente de pe traseul pietonal sunt câteva dintre elementele cheie în proiectul de regenerare urbană a zonei.
Primăria Municipiului Tulcea va lansa, în luna septembrie a acestui an, primul concurs internaţional de soluţii pentru zona urbană cea mai importantă a oraşului. Este vorba despre restructurarea spaţiului urban al zonei centrale care cuprinde Piaţa Mircea cel Bătrân, strada Unirii, zona Trei Fântâni şi cele două areale istorice păstrate de-a lungul străzii Progresului.
Primăria Municipiului Tulcea, prin Direcţia Arhitect Şef, a iniţiat acest demers de anvergură după ce, la finalul lunii aprilie, a avut loc semnarea contractului de organizare cu Ordinul Arhitecţilor din România – secţiunea concursuri.
„Concursul de soluţii selecţionează, pe baza unui juriu profesionist, cel mai bun proiect şi duce la semnarea contractului de proiectare cu echipa câştigătoare. Această echipă realizează efectiv toată proiectarea şi etapele ei”, se precizează în anunţul Primăriei Tulcea.
Specialiştii participanţi vor trebui să găsească cele mai bune soluţii, prin abordarea zonei din perspectiva intervenţiilor arhitecturale, urbanistice şi peisagistice, pornind de la următoarele cerinţe generale: extinderea zonei verzi din Piaţa Mircea cel Bătrân prin amenajarea unei păduri urbane; reorganizarea spaţiului dedicat manifestărilor publice prin repoziţionarea scenei; crearea unei zone de esplanadă pietonală care va uni piaţa cu faleza Dunării; transformarea străzii Unirii într-un pietonal activ, susţinut de activităţi de alimentaţie publică în zonele comerciale existente; soluţii pentru amenajarea parterelor imobilelor existente de pe traseul pietonal; conectarea pietonalului cu zonele istorice prin funcţiuni complementare care să recupereze patrimoniu arhitectural existent; reorganizarea zonelor de parcare în susţinerea unei zone pietonale extinse; revenirea la denumirile iniţiale ale străzilor Sf. Nicolae (astăzi Str. Progresului) şi Str. Regina Elisabeta (astăzi Str. Unirii).
„Municipiul Tulcea se alătură unor localităţi care au demonstrat, deja, faptul că această abordare este calea cea mai sigură spre implementarea celor mai bune proiecte, în urma unui proces transparent, adresat celor mai buni profesionişti din domeniu”, se menţionează în anunţ.