Mai mulţi artişti participă, începând din această săptămână, la tabără de sculptură şi pictură DeltArt 2024, organizată de Primăria municipiului Tulcea, în Satul Pescăresc Tradiţional.
Evenimentul se desfăşoară timp de două săptămâni în perioada 1-14 iulie, zece artişti din ţară urmând să creeze opere de artă inspiraţi de atmosfera Satului Pescăresc.
Tabăra este deschisă publicului, include ateliere de modelaj în lut, pictură şi sculptură pentru elevi şi adulţi, iar la finele acesteia patrimoniul Satului Pescăresc se va îmbogăţi cu patru sculpturi în piatră şi zece lucrări de artă plastică semnate de artiştii participanţi la eveniment.
Artiştii participanţi la eveniment sunt sculptorii Cătălin Oancea, Cezar Stoica, Cristian Ciubotaru, Marcel Slezinger şi Gheorghe Munteanu, iar la secţiunea de artă plastică vor participa Traian Tsamuris, Georgeta Gherghinoiu, Iulia Tsamuris, Răzvan Dragoş şi Doru Luchian. Sculptorul tulcean Gheorghe Munteanu şi artistul plastic Doru Luchian, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România-filiala Tulcea, sunt şi coordonatorii evenimentului.
„Filiala Uniunii Artiştilor Plastici Tulcea este partener cu Primăria în cadrul acestui proiect. Conceptul este unul simplu ce ţine mai degrabă de o nevoie de popularizare în rândul tinerilor, pentru că în paralel cu tabăra vor exista şi nişte workshopuri practice cu copii, adolescenţi, chiar şi tineri studenţi, absolvenţi ai Liceului de Arte, dar care sunt studenţi ai unor facultăţi de artă din ţară. Deci este un proiect interesant din acest punct de vedere. Vor fi trei zile de workshop, două zile alocate picturii şi o zi modelajului în lut. Vineri vin şi artiştii de la secţiunea pictură. Cei de la secţiunea sculptură sunt deja prezenţi, evident ei având nevoie de o perioadă mai lungă de elaborare a lucrărilor. În momentul acesta sculptorii sunt în laborator, în bucătăria lor secretă, pentru că este un proces mai îndelungat de elaborare în ceea ce priveşte lucrarea de sculptură. Propriu-zis, tabăra începe sâmbătă, adică la modul plenar, cu toate echipele adunate. Pictorii sosesc vineri seara şi vor intra propriu-zis în programul de tabără începând cu ziua de luni. Vor fi două zile de documentare în weekend, iar duminică va fi şi o excursie în Deltă, deci de luni va începe partea practică a proiectului”, ne-a declarat, ieri, Doru Luchian.
Sculptorul Gheorghe Munteanu: „În Tulcea se petrec, pe lângă multe alte lucruri <<manelizate>>, şi lucruri care nu au legătură cu manelele”
Sculptorul Gheorghe Munteanu atrage atenţia că în Tulcea se desfăşoară şi alte evenimente care nu au legătură cu manelele şi îşi doreşte ca publicul tulcean să-şi exprime un interes mai mare faţă de tabăra de artă.
„Datorită Primăriei Tulcea care şi-a dorit o astfel de tabără, şi bine a făcut, am hotărât să facem o tabără de sculptură şi pictură timp de 13 zile. Înainte de toate trebuia aranjată <<infrastructura>>, pentru că o asemenea tabără are un demers un pic mai complicat decât să te aşezi la un şevalet. Trebuie îndeplinite şi puse la punct tot felul de condiţii ca sculptorii să poată lucra, adică piatră, compresor de aer, curent, ş.a.m.d. Ne-am propus ca temă Deltaica. Este un termen generic, dar el trebuie să facă referire la faptul că ne aflăm la intrarea în Deltă. Din cauza aceasta se cheamă DeltArt, adică tabăra de artă. Am adus deja piatra din carieră şi încercăm să facem faţă cerinţelor. Tot ce a făcut Primăria pentru noi până acum este la nivel de superlativ, nu ne putem plânge. Este salutar faptul că Primăria îşi doreşte ca Tulcea să fie dotată cu lucrări de artă, la început în perimetrul Satului Pescăresc, care trebuie redescoperit de toţi tulcenii şi nu numai. Probabil că demersul în anii următori o să fie un pic mai amplu, şi asta ne şi dorim noi, sculptorii, să dăm o notă bună acestui început care, ca orice început, este cu sincope. Noi suntem deja implicaţi adânc în proiect şi încercăm să facem faţă cerinţelor. Am dori mai mult interes din partea publicului tulcean pentru această tabără şi sper că Primăria va face diligenţele de rigoare ca să fim cunoscuţi, nu pentru că avem nevoie noi personal de publicitate, ci pentru că în Tulcea se petrec, pe lângă multe alte lucruri <<manelizate>>, şi lucruri care nu au legătură cu manelele. Nu este o revoltă împotriva manelelor, ci doar o concurenţă mai acerbă şi mai înaltă la acest fenomen pe care eu nu-l agreez”, ne-a declarat Gheorghe Munteanu.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.