Locuitorii din judeţul Tulcea au primit în ultimele două zile mesaje RO-Alert cu posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, măsuri criticate de operatorii din turism, care consideră că acestea nu fac decât să agite în mod inutil populaţia şi să omoare turismul.
Suntem în plin sezon turistic, dar numărul turiştilor din Delta Dunării este mic comparativ cu anii precedenţi, nici aceia prea buni.
Preşedintele Asociaţiei Patronale în Turismul din Delta Dunării (APTDD), Daniel Iluşcă, consideră greşită gestionarea de către Guvern a mesajelor RO-Alert transmise. De exemplu, mesajul Ro-Alert din nopţile de miercuri şi joi a fost primit de locuitorii din Jijila, Grindu, Văcăreni, Luncaviţa, Isaccea, Niculiţel, Somova, Tulcea, Ceatalchioi, Nufăru, Frecăţei, Hamcearca, Maliuc, Pardina, Chilia Veche, C.A. Rosetti, Sulina.
Preşedintele APTDD spune că trimiterea acestora în toată zona judeţului distruge turismul din Deltă.
„Autorităţile locale, dar şi centrale ar trebui să monitorizeze cu mult mai mare atenţie modul de comunicare, modul în care se trimit aceste mesaje. Puteau să trimită doar în zona Ceatalchioi, dacă nu trece la Chilia, atunci nu trimiţi mesaje acolo sau la Tulcea. Păi hai să extindem raza până la Constanţa, de ce nu fac aşa? Distrugem turismul din Deltă, despre asta vorbim. Eu cred că trebuie să existe o responsabilitate a celor care fac comunicarea în vederea turismului. Degeaba fac eu promovare, plătesc spaţii publicitare, când ei trimit un mesaj << Vezi că s-ar putea să-ţi cadă ceva în cap>> la 1.30. Până una alta, Rusia nu a declarat război României. Atunci de ce creăm atât de multă panică? Aşa cum suntem noi, totuşi fiecare societate din Deltă se străduieşte să angajeze oameni, să aibă toate documentele legale în ordine şi să asigure nişte servicii”, a precizat Daniel Iluşcă.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.