Vicepreşedinte la OFA UGIR, fost administrator public al judeţului până în 2016, consilier judeţean în prezent, economist, profesor, soţie şi mamă, Liliana Marinescu este primarul ales al comunei Baia de către cetăţeni pe 9 iunie. A intrat în bătălia electorală şi în 2020, dar atunci nu a reuşit să ocupe fotoliul de primar, însă anul acesta Liliana Marinescu a candidat din partea PNL şi a convins electoratul că este cea mai potrivită pentru această funcţie.
„Am fost administrator public al judeţului până în 2016 şi sunt consilier judeţean în prezent. Desfăşor activităţi în mediul privat, sunt vicepreşedinte OFA UGIR, vicepreşedinte la nivel naţional pe domeniul agriculturii, sunt profesor universitar la Universitatea <<Andrei Şaguna>> Constanţa şi predau Analiză economico-financiară şi Managementul instituţiilor publice. Am mai avut o tentativă de a candida în 2020. Faptul că locuiesc în această comună de peste 15 ani, că sunt soţie de preot şi am fost aproape de oameni prin activităţi sociale permanente, dar şi prin activităţi economice, cred că a convins electoratul că sunt potrivită pentru funcţia de primar. M-a ajutat foarte mult şi proasta gestionare pe care a făcut-o conducerea primăriei până în momentul de faţă, care se vede cu ochiul liber, şi de aici a venit schimbarea”, ne-a declarat primarul ales al comunei Baia, Liliana Marinescu.
Printre priorităţile viitorului primar se numără reabilitarea blocurilor, realizarea unei grădiniţe cu program prelungit şi aducerea reţelei de gaze în comună.
„Încă nu cunosc ce primărie voi prelua. Din câte am înţeles, este o primărie cu foarte multe datorii şi cu popriri pe conturi, cu un buget mic. Este o problemă mare, pe care sperăm să o rezolvăm cât mai repede. Priorităţile sunt ANL-urile, proiectul ce implică gazele, eficientizarea energetică, o grădiniţă cu program prelungit şi reabilitarea blocurilor. Este o ruşine pentru noi modul în care arată blocurile. Când intri în localitate ai un sentiment de depresie. Arată foarte rău blocurile din comuna noastră. Niciodată nu au fost reabilitate, fiind foarte vechi, dinainte de 75. Cele de la intrare şi de la ieşire din Baia sunt foarte vechi. Nu am proiecte pe care le-aş putea continua de la actuala condu-cere, în afară de cel cu gazele unde nu s-a făcut nimic. Ei au primit ok-ul pentru a se apuca de treabă anul trecut, în august, şi până acum nu au reuşit să-şi scoată niciun aviz, având în vedere că noi avem termen de semnare la anul. Deci, în afară de gaze, altceva nu am ce să continui, deoarece nu este nimic început. Nu am niciun proiect în derulare în momentul acesta. Referitor la gaze, ne dorim să reuşim să facem staţia şi să aducem conducta în localitatea Baia pentru început”, ne-a spus Liliana Marinescu.
Transparenţa şi comunicarea cu cetăţenii comunei Baia este foarte importantă pentru primarul ales, aspecte de care locuitorii s-au plâns de-a lungul timpului .
„Îmi doresc să schimb în comuna noastră atitudinea aparatului faţă de beneficiari, de localnici. Cetăţenii trebuie să ştie că la Primărie pot găsi sprijin. Nu trebuie să meargă cu frustrare şi cu teamă că cineva le va vorbi răstit. Fără transparenţă nu facem nimic. Deciziile care se vor lua la nivel de comună trebuie puse prima dată în discuţie cu localnicii. Nu orice decizie pe care o are un primar trebuie să fie neapărat şi bună. Mai bine te consulţi înainte de a te apuca de treabă. Cetăţenii s-au plâns frecvent de lipsa comunicării”, spune Liliana Marinescu.
Din cauza sistemului informatic care nu funcţionează cum ar trebui, cetăţenii se trezesc cu datorii mai vechi de care nici măcar nu-şi aduc aminte şi nu le cunosc provenienţa.
„Sistemul informatic nu este foarte bine pus la punct, mă refer la cel legat de taxe şi impozite, iar oamenilor nu li se explică de unde au anumite datorii. Cetăţenii se trezesc cu datorii mai vechi şi nu le cunosc provenienţa. Există probleme mari pe partea de comunicare, transparenţă şi atitudine, dar sunt convinsă că se vor rezolva. Cea mai mare problemă de care se plâng cel mai frecvent cetăţenii este cea legată de atitudine şi de lucrurile minore care ar fi trebuit făcute. Oamenii în general sunt învăţaţi cu sistemul public de ţară, cu primăriile din mediul rural, şi sunt angajaţi din administraţie învăţaţi să aibă o atitudine superioară. Localnicii nu au toţi pregătire, studii, sunt oameni de rând şi trebuie vorbit pe limbajul lor. Informaţia care se oferă trebuie să fie una corectă, pentru a nu fi nevoiţi să facă mai multe drumuri la Tulcea. Managementul este defectuos la Primăria Baia”, menţionează noul primar al comunei Baia.
Liliana Marinescu nu se aştepta să preia o primărie cu atât de multe datorii atunci când a ales să candideze. Totuşi, fiind o localitate mare, cu potenţial, prin aplicarea unui altfel de management, primarul ales speră să iasă la liman cât mai repede, pentru a putea ridica comuna la adevărata sa valoare.
„Nu pot spune că Primăria este în faliment, dar nici nu este o situaţie roz, pentru că sunt foarte multe datorii acumulate. Nu ştiam că voi prelua o astfel de primărie, nu aş fi crezut, mai ales că Baia este o comună mare, cu potenţial. Să ajungi în situaţia în care nu ai bani de nimic este destul de grav. Voi gestiona această situaţie prin aplicare unui altfel de management, al resursei umane. În acest moment nu luăm în considerare să ne împrumutăm”, a precizat noul primar.
Liliana Marinescu a candidat din partea Partidului Naţional Liberal (PNL) şi a reuşit să câştige Primăria comunei Baia cu 49,45% din voturi, obţinând de la cetăţeni un număr de 1.265 voturi.
Conform recensământului efectuat în 2021, populaţia comunei Baia se ridică la 4.161 de locuitori.