Guvernul a adoptat un proiect prin care acordă bonificaţii de 3% pentru buni-platnici şi amnistie la dobânzi şi penalităţi pentru cei cu datorii la stat dacă plătesc aceste restanţe până pe 25 noiembrie.
Părerile sunt împărţite la nivelul mediului de afaceri tulcean. În timp ce unii dintre reprezentanţii acestuia consideră proiectul ca fiind o măsură de sprijin pentru IMM-urile care au datorii la ANAF, alţii sunt de părere că încurajează indisciplina fiscală.
Preşedintele interimar al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR ), Sterică Fudulea afirmă că măsura este una benefică şi va duce la achitarea datoriilor pe care le au contribuabilii mici şi mijlocii.
Astfel de practici sunt lipsite de fair play faţă de mediul de afaceri disciplinat, care îşi achită obligaţiile la timp, este corect pe piaţă şi încearcă să dezvolte economia în mod constructiv, afirmă Spiru Valentin, preşedintele Asociaţiei Patronilor Tulcea.
Faptul că amnistia şi acordarea bonificaţiilor pentru bunii-platnici se realizează în acelaşi timp reprezintă o măsură pe care Raluca Cacencu, administrator de hotel şi restaurant, o consideră potrivită şi corectă.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului Delta.