Legislatura 2020 – 2024 s-a încheiat, ieri, în administraţia locală, cu ultima şedinţă ordinară a consilierilor municipali. Unii vizibil emoţionaţi au împărtăşit câteva cuvinte despre experienţa şi învăţăturile acumulate în timpul mandatului, sau mandatelor.
Primarul Ştefan Ilie le-a mulţumit consilierilor locali pentru activitatea din acest mandat şi i-a felicitat pe cei care vor deveni consilieri judeţeni, atrăgându-le atenţia să nu uite de proiectele ce vor include şi municipiul Tulcea.
„Vreau să vă mulţumesc tuturor, dar şi celor care au vorbit, toţi cei care au avut acum un discurs sincer de final. Vreau să-i felicit pe cei care vor fi acum consilieri judeţeni şi îi rog să nu uite că au fost consilieri ai municipiului Tulcea şi să aibă proiecte de hotărâri pentru finanţarea, bunăstarea, sprijinirea municipiului Tulcea. Vor fi destule proiecte care vor include şi municipiul Tulcea în dezbaterile pe care le veţi avea în calitate de consilieri judeţeni. Chiar dacă au fost şi momente în care ne-am contrazis, poate unele mai aprige, altele mai domoale, dar hotărârile care au fost luate au fost clar în interesul municipiului şi al locuitorilor municipiului Tulcea”, a spus Ştefan Ilie.
Totuşi, nu este ultima dată când consilierii locali se vor întâlni în această formulă. City managerul oraşului, Nicolae Bibu, a anunţat că va mai fi o şedinţă extraordinară la începutul lunii octombrie.
În completare primarul Ştefan Ilie a precizat că, totuşi, este posibil ca în şedinţa ordinară din luna octombrie să fie prezenţi aceeaşi consilieri locali, până îşi vor depune cei noi jurământul.
„În mod cert, nu neapărat pentru şedinţele de îndată, extraordinare, sigur vom avea o ordinară, pentru că acum patru ani de zile jurământul membrilor Consiliului Local a avut loc în data de 26 octombrie, ceea ce înseamnă că în mod sigur la finalul lunii octombrie, sau chiar în luna noiembrie, se vor constitui Consiliile Locale şi îşi vor depune jurământul”, a precizat Ştefan Ilie.
Şedinţa s-a încheiat cu o poză de grup la care au participat toţi consilierii municipali prezenţi.
Proiectele supuse dezbaterii au trecut toate, fără probleme şi fără prea multe discuţii.