Preşedintele Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Tulcea, judecător Daniel Nicola-Gheorghiu, a tras la sorţi, marţi, 29 octombrie, ordinea în care se înscriu listele candidaţilor la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor. Tragerea la sorţi s-a desfăşurat în prezenţa reprezentanţilor competitorilor electorali din Circumscripţia Electorală Judeţeană nr. 38 Tulcea. Primele care au fost trase la sorţi au fost partidele parlamentare, după care a fost stabilită şi ordinea celor care nu sunt reprezentate de Parlamentul României. Ulterior au fost trase la sorţi formaţiunile care reprezintă interesele minorităţilor naţionale şi a fost adăugat şi singurul candidat independent, Valentin Spiru. Pe primul loc se află Partidul Social Democrat, urmat de Partidul Naţional Liberal, iar pe poziţia cu numărul trei este Alianţa pentru Unirea Românilor. Următoarele trei poziţii au fost ocupate de Uniunea Democrată Maghiară din România, Forţa Dreptei şi Uniunea Salvaţi România.
În urma efectuării tragerii la sorţi de către preşedintele Biroului Electoral de Circumscripţie Judeţeană – Alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024, a rezultat următoarea ordine de înscriere pe buletinul de vot:
- Partidul Social Democrat (PSD)
- Partidul Naţional Liberal (PNL)
- Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR)
- Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR)
- Forţa Dreptei (FD)
- Uniunea Salvaţi România (USR)
- Partidul Naţional Conservator Român (PNC)
- Partidul Ecologist Român (PER)
- Partidul Noua Românie (PNR)
- Partidul Reînnoim Proiectul European al României (PRER)
- Partidul România în Acţiune (PRA)
- Dreptate şi Respect în Europa Pentru Toţi (DREPT)
- Partidul Social Democrat Independent (PSDI)
- Partidul Sănătate Educaţie Natură Sustenabilitate (PSENS)
- Partidul Patrioţii Poporului Român (PPPR)
- România Socialistă (RS)
- Alianţa Naţional Creştină (ANC)
- Partidul Oamenilor Tineri (POT)
- Alternativa pentru Demnitate Naţională (ADN)
- Partidul SOS România (SOS)
- Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR)
- Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România (URLR)
- Asociaţia „Liga Albanezilor din România” (ALAB)
- Uniunea Bulgară Banat – România (UBBR)
- Uniunea Armenilor din România (UAR)
- Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România (FCER)
- Uniunea Polonezilor din România (UPR)
- Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTMR)
- Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România (UDSCR)
- Uniunea Ucrainenilor din România (UCR)
- Forumul Cehilor din România (UCR)
- Forumul Democrat al Germanilor din România (UDGR)
- Asociaţia Italienilor din România (RO.AS.IT)
- Uniunea Culturală a Rutenilor din România (UCRR)
- Uniunea Elenă din România (UER)
- Asociaţia Macedonenilor din România (AMR)
- Uniunea Sârbilor din România (USR)
- Uniunea Croaţilor din România (UCR)
- Asociaţia Partida Romilor „Pro-Europa” (Pro Europa)
- Candidatul independent Valentin Spiru