Tinerii din municipiu, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, vor putea licita la începutul lunii decembrie pentru concesionarea unor terenuri puse la dispoziţie de Primăria Tulcea în cartierul Mesteceni, în vederea construirii de locuinţe. Şedinţa de licitaţie va avea loc în data de 5 decembrie, la ora 12:00, la sediul Direcţiei de Întreţinere şi Administrare Patrimoniu Tulcea din strada Plugarilor nr.2.
Este vorba despre trei loturi, cu unul mai puţin decât era prevăzut în proiectul de hotărâre pentru aprobarea studiului de oportunitate privind concesionarea prin licitaţie publică a terenurilor, votat în luna septembrie de consilierii locali.
Cel de-al patrulea teren prevăzut în proiectul de hotărâre, aflat pe strada Selim Abdulachim, este inundabil şi urmează să fie amenajat. Ulterior, acesta va fi şi el scos la licitaţie.
Terenurile intravilane identificate cu numerele cadastrale 33447-382 mp şi 33619-367 mp se află pe strada Speranţei, iar terenul identificat cu numărul cadastral 33737-384 mp se află pe strada Mesteceni. Fiecare lot are o suprafaţă de circa 380 mp, iar redevenţa minimă lunară va fi de aproximativ 45 euro.
Persoanele fizice interesate să participe la licitaţie trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18-35 ani, să aibă domiciliul în municipiul Tulcea şi să nu deţină sau să nu fi deţinut în proprietate locuinţe sau terenuri destinate construirii unei locuinţe proprietate, atât în municipiul Tulcea cât şi în alte localităţi.
Începând de ieri, documentaţia privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiei poate fi achiziţionată de la Compartimentul Juridic din cadrul Direcţiei Întreţinere şi Administrare Patrimoniu din Tulcea.
Ofertele se pot depune într-un singur exemplar la Registratura Direcţiei Întreţinere şi Administrare Patrimoniu, până la data de 4 decembrie, ora 16:30.